Forum CopilulMeu

Sunt mamica a doi baietei, baiatul cel mare are 12 ani (Alex), iar cel micut are 5 luni(Andrei).
Ii iubesc foarte mult pe amandoi, dar in mod diferit, evident.
Care este problema mea?
Sunt o persoana foarte energica si prefer sa fac totul singura (sau mai bine spus, sunt lasata sa fac totul singura). De aceea, uneori sunt foarte nervoasa si tip foarte tare la Alex. De obicei sunt calma cu el, dar cand trebuie sa-l ajut la lectii imi pierd intotdeauna cumpatul, cu toate ca imi propun sa nu o fac. Si atunci cand ma supar pe sotul meu, tip si ma urasc foarte tare pentru acest lucru. Sotul meu este o persoana foarte calma si uraste tipatul. Am observat ca nici Alex nu suporta (cine ar suporta?).
Daca asi considera ca totul e ok, nu ar fi o problema, dar nici mie nu-mi place comportamentul meu si ma urasc pentru asta.
Credeti ca am nevoie de ajutor medical?

M-am(si din pacate) ma lovesc de aceiasi problema.Copiii mei sunt de 5, respectiv 2 ani. Tip si uneori chiar simt ca nu ma pot controla. Eu merg la psiholog. Consider, insa, ca dac faci un pic de efort de vointa vei putea trece si singura peste acesta problema. Cauzele acestui comportament sunt de obicei bine tainuite.Nu izbucnesti fiidca "ai ceva" cu copilul ci fiindca "ai ceva" cu tine, cu partenerul, cu seful, etc. Psiholoaga mea spune ca esenta controlului nu este sa stii sa te abtii, ci sa spui ce ai de "urlat" intr-un anumit mod. Mai exact, iata un posibil scenariu:Tu ai facut curat toata ziua,esti franta,se apropie ora la care sti ca vine sotul acasa si te gandesti"trebuie sa ma abtin sa-i mai zic ceva, nu mai vreau sa tip, trebuie sa ma controlez, si ce daca va intra cu noroiul pana in bucatarie, asta e!", se deschide usa, intra sotiorul zambind, iar tu uitand de toate promisiunile vezi rosu in fata ochilor si incepi"esti un nesimtit, azi am frecat toata ziua mocheta,ma doare spatele ingrozitor, de cate ori ti-am spus...."samd. Rezultatul ! Sotiorului ii piere zambetul de pe fata, se gandeste de ce si-o fi luat o scorpie de nevasta si poate chiar iti raspunde "suav":"mai bine nu veneam acasa". Tu te simti prost, el la fel, iti pare rau dar , din pacate vorbele au fost spuse...Abordarea "problemei" se poate face altfel ducand la rezultate mult mai bune: "dragul meu, daca vei continua sa murdaresti aceasta mocheta ma vad nevoita sa te invit la "un frecat" in tandem, fiindca astfel vei vedea ca e mult mai usor sa te descalti pe hol"
Poate e un exemplu cam tras de par dar cred ca ai inteles ce era de inteles.
Eu inca n-am reusit sa-mi stapanesc"istericalele" cum le zice fie-mea dar lucrez intens si ma bucur de pasii mici.Succes si tie!

"Ajutor medica" suna cam.....ciudat. Nu cred ca ai nevoie de medicatie sau ceva de genul asta. Insa daca esti dispusa, ar fi bine sa vorbesti cu cineva care ar putea sa te ajute sa devii mai puternica si sa te poti stapani.
Intradevar cel mai indicat om care stie cum sa ne ajute intotdeauna ar putea fi un psiholog.
E f bine ca ai constientizat ca ceva nu e in regula si te-ai gandit imediat sa rezolvi problema. Asta spune f multe despre tine (in sensul bun).
Se zice ca o greseala recunoscuta e deja pe 1/2 reparata.
Mult succes

Si eu mai patesc uneori asa insa incerc sa ma controlez. I-am povesit sotului despre ce simt cand "urlu" si ce simt dupa ce termin de "urlat", m-a inteles, si cand ma apuca ..incearca sa tina el in frau "conversatia". Problema e ca Vlad nu ma poate "bara".....si aici mai am de lucru..
Noroc ca nu mi se intampla prea des.

"Ajutor medica" suna cam.....ciudat. Nu cred ca ai nevoie de medicatie sau ceva de genul asta. Insa daca esti dispusa, ar fi bine sa vorbesti cu cineva care ar putea sa te ajute sa devii mai puternica si sa te poti stapani.
Intradevar cel mai indicat om care stie cum sa ne ajute intotdeauna ar putea fi un psiholog.
E f bine ca ai constientizat ca ceva nu e in regula si te-ai gandit imediat sa rezolvi problema. Asta spune f multe despre tine (in sensul bun).
Se zice ca o greseala recunoscuta e deja pe 1/2 reparata.
Mult succes

Nu vreau sa ma intelegi gresit. Diferit in sens fizic si nu psihic. Pe Alex nu-l mai pot lua in brate (rareori mai accepta) si nu-l mai pot pupaci ca pe Andrei. Alex nu se simte sub nici o forma neglijat din punct de vedere afectiv, deoarece i-am explicat acest lucru. Marele meu noroc este ca noi l-am filmat pe Alex de cand s-a nascut . Cel putin in primii ani are filmari aproape saptamanale si de aceea el a vazut cum eram cu el atunci. Ne uitam impreuna la casete si radem. Ii face si lui o deosebita placere sa se vada si mie imi este mai usor sa-i arat ca a fost si este la fel de iubit.
Pot spune ca totul este ok in relatia noastra pana la lectii. Este un copil foarte inteligent si ma scoate din sarite atunci cand nu intelege, pentru ca-mi dau seama ca nici nu m-a ascultat.
Stiu si de ce nu ma asculta. Se gandeste la momentul in care incep sa tip la el. Si culmea eu ii fac pe plac, pentru ca acel moment vine

Buna ZellY.Ma recunosc oarecum.Am trecut prin aceleasi perioade.Acelasi comportament l-am avut si eu.Fata cea mare a ,fost foarte mult implicata in cresterea celui mic,cu dragoste.Am insistat mult asupra relatiei dintre frati,m-am luptat ca o leoaica cu cei din familie care erau tentati mereu sa gaseasca asemanari,deosebiri.Cea mare a fost de multe ori pusa in situatia sa cedeze,explicandu-i ca va veni momentul cand cel mic va intelege.(acum a venit)
La fel ca tine,am vazut-o cea mare.Imbratisarile mai putin-am crezut ca nu e cazul,nu le doreste.Scoala?La fel reactionam ptr. ca multe din lucrurile ptr care ma solicita mi se pareau banale,ea stia,putea.Eram mult prea antrenata in menaj,serviciu si cresterea celui mic.
Mi-am impus sa ma schimb.Am citit mai mult-am gasit raspunsurile.Copilul avea nevoie de mine.Pe MINE ma dorea-nu ajutor la lectii,ma dorea sa-i fiu alaturi.Nu am mai vrut sa tip-mi-am impus.
Am deschis masa tratativelor.I-am explicat clar ce-mi doresc de la ea si am aflat ce-si doreste copilul mai mare al familiei noastre:
DORESTE SA RAMANA COPIL-sa fie iubita prin strangeri in brate,sa nu mai tip(evident),sa nu o mai cert ptr note,sa o incurajez mereu si sa-i inteleg motivul ptr care a luat nota respectiva,sa am incredere in ea.
Acum o strang mereu in brate,fiecare nota buna este urmata de o imbratisare,sunt mereu cu incurajari alaturi de ea(mai am si scapari -dar ei imi amintesc mereu ca ma pot asculta si fara sa tip)
Copilul meu caruia i-am dat prea multe responsabilitati si l-am vazut matur,mi-a dat o lectie de viata,a fost psihologul meu.

Ma confrunt si eu cu aceeasi problema.Nu constant, dar destul de des ca sa-i fac copilului meu rau.La mine lucrurile stau asa:David are 3 ani si Daria 5 luni.Ii cresc mai mult singura,adica singura -plus ca-l mai cresc si pe sotul meu(da-mi aia ,fa-mi aia) .Apar situatii de criza:de exemplu, asta noapte:ne pregatim frumos de culcare cand ne asezam in pat si stingem lumina,David incepe sa se foiasca:ba sus, ba jos,ba cu plapuma peste cap.Daria, inciudata, maraie.Il atentionez pe David ca plec din camera.Se linisteste David, incepe Daria sa gangureasca.O duc pe ea in alta camera, dar incepe sa planga.Daca ramane singur plange si David.Ma intorc si o luam de la capat:rugaminti ,amenintari si in cele din urma tipete(nu ca intensitate neaparat,dar ca ...ciuda!).Si mi se pare ca fac nota discordanta intre ei,caci amenintarile suna cam asa:o iau pe Didi si plec dincolo! .