Esti parinte divortat? Sau parintii tai au divortat?

[aceeasi_eu]

La inceput de an, ma plimb pe forum si ratacesc citind povestile celor care au fost la un prag de divort sau au divortat...
As vrea sa immpartasiti aici
-experienta voastra daca sunteti parinti care ati divortat
-prin ce stari ati trecut
-cum ati perceput schimbarile voi si copiii vostri
-prin ce momente mai putin placut ati trecut
-ce satisfactii ati avut,fiindca evident dupa un divort apare sentimentul de eliberare intr-o prima faza,ulterior apare o perioada dificila
-daca v-ati refacut viata si considerati ca ati facut alegerea buna ,renuntand la o casnicie cxare nu va implinea
Ei..ce ziceti??
Povestim putin?
Cred ca am nevoie de parerile voastre si pro si contra....la modul general si personal,asa cum ati simtit voi.

[bucurroxana]

lili eu sper sa nu ajung vreodata sa povestesc din experienta mea de persoana divortata, ma rog din suflet desi nu se stie niciodata.
dar... eu sunt unul din copiii care au asistat la divortul parintilor si pentru mine a fost un moment de mare cumpana. eram mare ca si varsta aveam 18 ani dar m-a afectat in foarte multe feluri. poate exista persoane care stiu sa se desparta elegant din pacate eu nu am avut noroc asa ca divortul in sine si certurile au durat vreo 2 ani apoi drumurile la tribunal inca vreo 4 cred nici nu mai stiu. ceea ce ma uimeste pe mine e ca acum la 11 ani dupa momenutl acela ma trezesc ca nu imi mai pot aduce aminte o zi obisnuita din casa o zi in familie cred ca mintea mea a blocat totul, nu pot reconstitui sub nici o forma o zi intreaga macar. imi amintesc franturi, ma refer aici la lucrurile obisnuite caci cele importante le stiu dar cele banale.... au disparut. eu eram in clasa a 12 dadeam bac-ul apoi admitere la facultate si afost foarte greu numai d-zeu m-a ajutat de am trecut cu bine. s-au linistit oarecum lucrurile abia dupa ce mama mea s-a mutat dar odata cu asta au aparut responsabilitatile caci eu am preluat rolul de femeie in casa si imi aduc aminte ca rudele mele ii dadeau dreptate tatalui cand le spunea ca eu mereu ies la plimbare cu prietenul ( actualul sot pe care am avut norocul sa il am langa mine si caruia ii datorez o mare parte din realizarile de atunci el m-a ajutat sa trec cu bine). acum la ora actuala le reprosez mereu ca nu gandeau si nu stiu daca imi dau dreptate dar ce e oare mai important pentru o fata de 19 ani, sa spele perdele sau sa iasa in oras. am facut asta desi de multe ori ma gandeam sa ma mut cu iubitul deja eram la facultate si aveam si servici iar toate trebuirle casei ma copleseau. sper din tot sufletul ca rudele mele sa aprecieze asta si sa nu trec si eu prin asta

[mischaela]

eu am divortat intr-o prima tinerete ...
copil crescut "in lant" ... mi-am folosit prima mare dragoste sa o tai de acasa ...
normal ca eram nepregatita ... mai nepregatit era si el ... asa ca a fost un fiasco total ...
mai naspa era ca eram intr-un oras strain ... cam singura ... dar slava domnului ca am avut prieteni care sa ma sustina pana au aparut parintii ...
divrtul a decurs foarte civilizat ... ca la starea civila ... ceva de genul sunteti de acord ... eu da... el da ... mai lipseau florile ... si multimea de curiosi din sala care se oftica ca nu se aude ce vorbim noi cu judecatorul ...
am rasuflat linistita si am lasat totul in urma ...
peste ani mi-am gasit perechea potrivita ... la bine si la rau ... si totul e bine ...
asta e o poveste fericita ....
nici nu indraznesc sa ma gandesc acum la asa ceva ... numia cand ma uit la fetita nu-mi imaginez ca ar fi despartita de tata.
asta e si motivul pentru care am facut copil asa tarziu ... sa fiu destul de sigura ca o sa aiba tot timpul doi parinti.

[bucurroxana]

mihaela bravo tie ca ai trecut cu bine ca ai avut curaj si ca ti-ai gasit si jumatatea. asta cu copilul in lant... din pacate am auzit de multe cazuri de casnicii ratate din cauza asta

[aceeasi_eu]

Roxana,
ma intereseaza cum au perceput copiii ai caror parinti au divortat,daca ei considera ca acea decizie a parintilor le-a influentat cumva viitorul...
Fiindca pot spune ,din experienta mea, ca mama mea a avut certuri masive in toata copilaria mea, cu tatal si adesea ameninta ca divorteaza.Niciodata nu a facut-o!
Imi amintesc ca la un moment dat s-a pus serios pe tapet aceasta problema,iar noi copiii hotarasem sa ramanem cu mama.Apoi s-au impacat.
In ani,acum,in special,cand eu trec printr-o situatie dificila,mi-am pus intrebarea daca mama mea ar fi divortat,care ar fi fost viata mea...Stiti ca eu indraznesc sa cred ca as fi avut un altfel de trecut? Stiti ca eu o vad pe mama ramasa intr-o lume limitata,fiindca a ingradit-o tatal meu? Stiti ca eu cred ca ea ar fi zburat altfel in viata si noi pe langa ea,daca nu era adesea criticata,daca nu era un sot care bea si iesea cu prietenii,care se simtea inferior si o ataca pe ea,mama mea...
Iar pe tatal meu l-as fi vazut numai sa se joace cu noi..fiindca imi amintesc adesea cum jucam remi,cum ne lua la pescuit...cum juca TOMAPANT...

Apoi vad alta situatie...cand una dintre prietenele mele a avut parintii divortati.Ea a ramas cu mama,a tinut legatura cu tatal,dar tatal nu era prezenta pregananta in viata ei...Ea s-a modelat ca om,total diferta de mama ei,fiindca in sufletul ei a considerat ca tatal a plecat la una mai tanara si s-a casatorit ,fiindca mama nu era asa cum trebuia(trebuia-conotatia care a simtit-o ea).Ulterior a divortat si ea...acum si-a refacut casnicia...

Studiile psihologilor spun ca daca un copil traieste intr-un mediu in care parintii sunt divortati,el cand va fi adult va avea tendinta de a renunta destul de usor la propria-i lupta dintr-o casnicie,considerand ca aceasta ar fi solutia...
Analizand am realizat ca aceasta regula poate fi infirmata ,fiindca sunt copiii care lupta pentru casnicia lor,numai pentru a nu retrai momentele din copilarie si lupta pana la extrem,devalorizandu-se,sacrificandu-se...

Legat de cuplurile ce se despart si impactul asupra copiilor...rar vor fi parinti care sa aiba demnitatea sa incheie un contract fara injurii,sa-l accepte cu demnitate,o simpla nepotrivire de caracter,in care sa nu se caute vinoavati.Fiindca pana la urma asta este.
Noi ne descoperim ,ca persoane ca evoulam diferit fatza de cel de langa noi,ca avem alte asteptari decat el,avem alte valori,alte idei si conceptii despre viata,familie,copii.
Putem sa incercam sa ne modelam si sa reusim,dar se poate sa ne lovim de zidul unei personalitati ce nu se indoaie dupa convingerile celuilalt...si atunci apar conflictele,marile certuri si gustul amar,uitand ca au existat momente frumoase,ca defapt cei doi s-au iubit..iar copiii ,de asemenea ,nu mai pot vedea decat acel sfarsit in care s-au spus cuvinte grele care nu fac decat sa distruga momentele de fericire pe care ei le simtisera...
Acum copiii isi pun intrebarea:Oare parintii mei s-au iubit? Oare au fost acele momente sau a fost o falsa iluzie?

Cum putem trece cu demnitate peste aceasta ruptura definitiva?
Numai adultii responsabili si care isi asuma parte din vina,fara sa acuze..pot face asta...

[aceeasi_eu]

Ideal ar fi sa trecem printr-un divort civilizat....
Ce ai simtit cand ai divortat?
Unde ai stat?
TE-a influentat acea experienta trecut in casnicia de acum?
Fiindca se spune ca noi avem un anume tip de barbat(femeie)pe care-l preferam...si daca nu suntem suficienti de maturi,putem repeta greseala primei casnicii,fiindca efapt ne atrga aceleasi calitati la acel barbat si nu putem vedea cateodata defectele.
Ai fost mai rea in aceast casnicie?Transanta?Ai gasit asemanri cu prima? Cum le-ai depasit?

ps.ce val de intrebari.....ma intelegi??

[mischaela]

am invatat ceva clar ...
dragostea nu tine de foame ...
fericirea trece prin stomac ...
repet ... am gresit amandoi ... desi atunci nu as fi recunoscut ..
a fost o situatie destul de nasoala ... am fost destul de hartuita o perioada, tatal lui a decedat in timpul scandalului nostru ... dintr-un ulcer netratat dat l-a considerat stop cardiac ... a trebuit sa ma mut din propria casa pentru ca eram prea aproape de ei ... au fost multe intamplari rele pe care prefer sa nu le fac publice ...
ideea este ca am preferat sa fiu rece si tare ... am facut tot posibilul sa am un proces civilizat ...
apoi am vandut tot si am lasat totul in urma.

privind in urma ... asta e ... un sut in fund si un pas inainte ... sper ca intamparile astea sa ma faca sa imi educ copilul asa incat sa nu fie nevoie sa treaca niciodata prin asa ceva.

[bucurroxana]

lili parintii mei au avut o casnicie obisnuita normala timp de 22 de ani. au fost colegi de banca in scoala generala si sunt convinsa ca s-au iubit dar... au fost multe lucruri pe care eu ca femeie descopar ca nu le-as fi putut accepta. tatal meu a fost navigator, au avut casa au avut masina au avut totul dar rudele adica sora tatalui meu si mama lui au intervenit mereu. iar mama mea a fost tacuta si a facuit tot ce au vrut. de ex. mereu si-a dorit inca un copil dar pt ca cumnata a insistat ca nu ar fi cazul ( din motive ca mama ar avea o boala de sange tata ar fi bolnav de nu stiu ce) au renuntat. culmea e ca si cand m-am exprimat eu ca as vrea al doilea copil a gasit acealeasi motive ( boala am mostenit-o de la mama si eu si baietelul meu dar nu e ceva grav e o forma usoara a bolii) numai ca eu am stiut sa ma opun, mama nu. iar in timp aceste controale asupra familiei s-au vazut. tatal meu era plecat si se obisnuise delasator lasa toate hotararile in mana ei. nu pot sti amananunte mai intime fireste dar stiu ca atunci cand a intalnit un barbat descurcaret ca ea a profitata de ocazie. nu o scuz stiu ca asa pare dar acum gandesc din punctul de vedere al femeii casatorite nu a copilului. ca si copil si acum imi doresc sa nu fi divortat sa fi putut duce copilul macar o data pe saptamana la ea sa merg de sarbatori la tata si sa nu il gasesc singur.
asta e perceptia mea de copil- adolescent cred ca un copil mai mic ar suferi de o mie de ori mai mult. asta nu inseamna ca aacel copil sa creasca intr-un mediu cu scandal mai bine numai cu un parinte

[aceeasi_eu]

Teama copiilor: de a pierde parintii,tatal sau mama...
Eu spun ca parintii vor exista intotdeauna..dar oare asa va fi?
Cum spui tu...se pare ca nu-i...
Legat de faptul ca mama ta a gasit pe altcineva...nu ai condamnatat-o tu ca si copil atunci?
Cum au vazut acest lucru rudele lui,care spui tu ca o subjugasera ani de zile? Cum este casnicia ei acum sau cum o percepe ea si cum o vezi tu ca femeie?
De ce crezi ca o mama daca se racasatoreste nu ar putea mentine o relatie civilizata cu tatal copiilor,stiind ca aceasta este constructiva?
Ce nu am inteles eu...tu ai ramas cu mama sau cu tata?
De ce aveai tu sarcinile mamei?

Mihaela...
Asa se intampla intotdeauna,incercam sa vindem tot si sa o luam de la capat..dar oare asta este solutia?
Ideea este de a sterge cu buretele tot ce a fost material acolo si sa incepi de la zero in alta parte...dar nu poti face asta,sunt experiente care te-au marcat,care te-au ajutat sa iti formezi convingerile de azi si te calauzesc in deciziile din prezent...
Eu cred ca un capitol incheiat si-a avut rolul lui si nu trebuie sa-l inchidem definitiv,mai ales daca exista copii,trebuie sa realizam ca fiecare experienta trecuta si-a pus amprenta si sa o luam ca pe experienta de viata,fara frustrari...pentru a putea merge demni mai departe...mai ales daca exista copii...trebuie pastrata o relatie cu trecutul,acel EL,oricare ar fi..este tatal copiilor...evident nu e cazul tau...dar incercam sa fac oarece presupuneri legat de experienta Roxanei.

[bucurroxana]

lili eu am ramas cu tata nici nu m-am gandit sa plec din casa, plus ca mama ulterior a plecat din oras. fireste ca am condamnat-o si cat timp am stat in casa cu tata nu am vorbit cu ea desi incerca sa ma sune cred ca nu eram pregatita sa iert tot plus ca stiam cat de greu i-ar fi tatalui. rudele tatalui... au condamnat-o si ani de zile au dusmanit-o azi nu mai stiu caci sincer sunt obosita de atatea discutii asa ca daca ma intreaba de ea le raspund politicos si atat.
relatia cu mama... este ceva acolo adica vorbim la telefon gabriel o cunoaste dar... faptul ca e asa departe face totul si mai greu. acum partea cea grea e sa ii raspund copilului care ma intreaba de ce bunica e acolo si cat de curand ma va intreaba de ce e cu alt bunic probabil nu stiu cum ii voi explica.
mama mea cred ca e multumita acum sunt atatia ani de cand e impreuna cu acest barbat incat cred ca e ceea ce si-a dorit. azi recunoaste si ea ca a gresit ca a abordat divortul gresit cred ca era speriata de amploare si atunci incerca sa riposteze acum realizeaza ca acele momente cand ei se certau si apelau la neamuri sau chiar si la politie pe mine ma terminau psihic