sunt in impas..
am citit povesti asemanatoare, dar...tot nu imi dau seama ce anume ar trebui sa fac...
avem o fetita minunata, de aproape 5 luni...si tot de 5 luni el nu m-a atins..am senzatia ca ii fac sila..
e drept ca m-am ingrasat 10 kg..dar am nascut prin cezariana(nu la cerere...ci de nevoie..) si alaptez, asa ca nu ma pot gandi acum la cure de slabire...
ultima data cand s-a intamplat "minunea" a fost de craciun..pe post de extra cadou sa zicem...
trist este ca ma simt umilita, sfarsita, si nu mai am puterea de a lupta...nu am mai auzit o vb buna de mult timp...de reprosuri sunt satula...nimic nu ii convine...nu tine cont ca eu fac totul de una singura, fara nici un ajutor...
are paunescu o poezie...din ea imi amintesc un vers doua.." eu pana la rana din piept m-am tarat, beau inima mea, ma-nnorez si atat..."cam asta simt si eu...
comportamentul lui imi intuneca bucuria nasterii acestei minuni si nu stiu daca si ce sa mai astept de la el...
inca il iubesc, si ma simt masochista pentru ca iubesc un om care ma trateaza asa...
in fiecare zi simt cum mor cate putin...nici lacrimi nu mai am,si precum stiti ajuta precum frectia la un picior de lemn...
si am inceput destul de serios sa ma gandesc sa plec...la mama...
de cate ori am incercat sa vb cu el..raspunsul lui este cam asa...daca tu vrei...cu alte cuvinte..."drum bun"...
iubirea intuneca ratiunea si eu refuz sa cred ca totul e terminat...
dar...poate e timpul sa vad adevarul...si sa il las sa traiasca singur, fara probleme...fericit...
avem o fetita minunata, de aproape 5 luni...si tot de 5 luni el nu m-a atins..am senzatia ca ii fac sila..
e drept ca m-am ingrasat 10 kg..dar am nascut prin cezariana(nu la cerere...ci de nevoie..) si alaptez, asa ca nu ma pot gandi acum la cure de slabire...
ultima data cand s-a intamplat "minunea" a fost de craciun..pe post de extra cadou sa zicem...
trist este ca ma simt umilita, sfarsita, si nu mai am puterea de a lupta...nu am mai auzit o vb buna de mult timp...de reprosuri sunt satula...nimic nu ii convine...nu tine cont ca eu fac totul de una singura, fara nici un ajutor...
are paunescu o poezie...din ea imi amintesc un vers doua.." eu pana la rana din piept m-am tarat, beau inima mea, ma-nnorez si atat..."cam asta simt si eu...
comportamentul lui imi intuneca bucuria nasterii acestei minuni si nu stiu daca si ce sa mai astept de la el...
inca il iubesc, si ma simt masochista pentru ca iubesc un om care ma trateaza asa...
in fiecare zi simt cum mor cate putin...nici lacrimi nu mai am,si precum stiti ajuta precum frectia la un picior de lemn...
si am inceput destul de serios sa ma gandesc sa plec...la mama...
de cate ori am incercat sa vb cu el..raspunsul lui este cam asa...daca tu vrei...cu alte cuvinte..."drum bun"...
iubirea intuneca ratiunea si eu refuz sa cred ca totul e terminat...
dar...poate e timpul sa vad adevarul...si sa il las sa traiasca singur, fara probleme...fericit...