Forum CopilulMeu

[green][/green][font=Verdana][font=Arial][font=Arial Black]Oricine isi poate inchipui ca nu exista durere mai mare decat a unei mame care ishi pierde copilul. Poate cu timpul suferinta se mai diminueaza dar femeia nu uita (aceea care e intr-adevar mama). Si aici cred ca nu conteaza prea mult varsta copilului sau felul in care s-a intamplat nenorocirea. Insa ce simt barbatii in legatura cu asta? Reusesc ei sa-si exteriorizeze sentimentele? Sunt ei capabili de comunicare? Tind sa cred ca nu intotdeauna. Dumneavoasta doamnelor in ce fel simtiti sau nu lipsa prezentei sotului langa voi in astfel de clipe de cumpana? Astept cu interes parerile voastre[/font][/font][/font]

Draga mea, inainte de a naste primul bb, sotul meu nu constientiza prea bine ce inseamna asta. Nu ca nu l-ar fi interesat ci pur si simplu pentru ca nu putea sa simta ce simteam eu, iubire si teama si durere uneori. Dupa nasterea lui Luca a vazut ce aduce un copil in viata lui si le-a zis tuturor prietenilor lui ca nu-si putea inchipui asa ceva. Acum este disperat pentru copilul lui si cred ca daca ar fi sa se intample ceva nu ar mai fi om, cum nici eu nu as mai fi. Simtamintele lui sunt la fel cu ale mele, chiar daca el se arata uneori mai superficial.

Doamne fereste! Nu cred ca sotul meu ar mai fi om. Noi am trecut prin axperienta pierderii unei sarcini si a fost marcat mult timp. Cand am ramas iar insarcinata a fost dat iar peste cap dar nu neaparat de bucuria ca va avea un copil cat de frica sa nu-l pierdem iar. Ma suna la servici si de patru ori pe zi sa ma intrebe daca nu ar trebui sa ma duca acasa.

Sadeth,ti s-a intamplat tie o nenorocire ca asta,sau doar ai vrut sa afli si parerea noastra in cazul,Doamne fereste,ca ne-am pierde un copil?