Forum CopilulMeu

Fetelor, ajutor! Poate reusiti cu raspunsurile voastre si nu mai ajung la psiholog, asa cum ma tot gindesc de ceva vreme.
Nu pot intelege de ce oamenii au inceput sa se invidieze atit de mult. Si aici nu vorbesc de cunoscuti, de cei cu care te intilnesti odata sau de doua ori pe luna. Vorbesc de cei din familie (frati, surori, cumnate, socri).
De ce atunci cind vedem ca unul din apropiati are un mic succes suntem atit de rautaciosi si nu ne putem bucura pentru el?
Recunosc ca am o problema majora: nu pot da peste nas omului care ma jigneste! Am atit de mult bun simt (si credeti-ma, nu sunt modesta). Si nu pot da omului peste nas nu pentru ca nu as avea curajul sa-l infrunt, ci pur si simplu ramin interzisa in momentul cind aud cite o rautate!

Ajutor! Simt ca innebunesc! Imi vine sa ma duc intr-o padure si sa ma izolez!

Kristyn, te inteleg foarte bine si cred ca nu trebuie sa disperi tu. Incearca sa vezi partea buna a lucrurilor : Esti invidiata, inseamna ca ai realizat ceva. Inseamna ca esti cineva. Numai oamenii care nu reusesc nimic in viata nu sunt invidiati.
Si pe urma, ar trebui sa fie demni de mila cei ce invidiaza, pentru ca sufletul lor este negru, vietile lor nelinistite si nu se vor bucura niciodata de liniste, doar au treaba (sa invidieze)
Si eu am fost o vreme dezamagita de persoane dragi mie, care acum nu-mi mai sunt asa dragi, dar am inceput putin cate putin sa ma schimb. Stii, cel mai corect este, ca atunci cand sesizezi o rautate sa faci pe naiva si sa intrebi :"mi se pare mie sau a fost o rautate ceea ce ai spus"
Daca o faci cu seninatate ai sa vezi ca persoana respectiva se va simti rusinata.
Eu sunt o persoana care ar face orice pentru cei dragi, dar atunci cand observ ca cineva isi bate joc de bunatatea mea,fereaaaaaaaaaa
Nu dispera si incearca sa fii mai dura cu cei ce merita.Bafta si pupicei!

Multumesc pt sfat, draga Zelly!
Imi spui sa nu disper. As vrea s-o fac dar nu pot, crede-ma!
Ma tot gindesc ca poate cel mai bine ar fi sa-i evit, sa nu-i mai vad o vreme si in felul acesta isi vor da seama ca ei cu rautatea lor m-au facut sa ma port asa.
Si eu sunt la fel ca tine, fac orice pentru cei dragi, dar in momentul cind ma loveste careva ma gindesc daca nu cumva am inteles eu gresit.
Si pentru ca sunt atit de ravasita m-am hotarit sa consult un medic. Sa-mi spuna ce-i cu mine si cum pot depasi situatia. Sper sa am taria de a-i spune tot ce simt si el sa aiba timpul necesar de a-mi asculta durerile!
Multi pupici!

Sa-mi spui si mie cum decurg sedintele cu psihologul. Poate mai invat si eu cate ceva Pupicei

Buna Kristyn.Stiu ca e suparator sa nu fii tratat asa cum ii tratezi tu pe ceilalti.
Prin aceleasi experiente am trecut si eu cu familia ,cu familia sotului.In prima faza am fost saritoare ,dedicata ,impaciuitoare,evitam orice conflict,nu vroiam sa ma gandesc ca ar avea ceva cu mine.Apoi au inceput sa apara loviturile.Socante.Nu aveam puterea sa dau replica,nu-mi puteam imagina ca o alta pers.poate avea o asemenea purtare fata de mine.Am suferit.I-am evitat.Am analizat daca comportamentul meu era corect,m-am autoevaluat.Mi-am propus sa nu mai sufar si am tinut o relatie superficiala.In timp loviturile tot au aparut fiindca stiau ca nu pot replica ,nu am fost crescuta sa port asemenea discutii sau poate nu mi-am dorit.Oricum de multe ori am fost disperata ca tine si am vrut sa merg la un psiholog,dar cum pe la noi nu exista asa ceva...
La un moment dat am izbucnit-am infruntat cu multa ardoare,stransesem prea mult!Acum ii evit cat pot mai mult ,pastrez legatura,e necesara ptr sotul meu,ptr copii iar la cele mai multe dintre jigniri ma fac ca nu aud si le raspund ca am lucruri mult mai bune de facut decat sa ma enervez si nu ma cobor la asemenea discutii.Si chiar am multe lucruri mai bune de facut,ma concentrz asupra lucrurilor care imi plac cu adevarat .
Sper sa-ti fii ridicat putin moralul cu povestea mea,nu stiu exact ce ti s-a intamplat tie,dar in primul rand gandeste-te daca merita!

Buna!
Zelly draga, maine am programare la doctor si-ti voi scrie cum a fost prima sedinta.
Azi pot spune ca am avut o zi reusita. Am evitat sa ma mai intilnesc cu persoanele ce-mi fac rau. Ce ma enerveaza la culme e ca atunci cind vad aceste persoane incep sa tremur si inima incepe sa-mi bata cu repeziciune de parc-ar vrea s-o ia la fuga!
Liliat, iti multumesc si tie pentru raspuns. Felicitari, ai reusit de una singura! As vrea sa-ti spun povestea mea, dar nu cred ca e momentul. Trebuie sa tin cont ca e o luna speciala si voi incerca, atit cit pot, sa ma bucur de apropierea Craciunului, de serbarile facute de copii mei la gradinita si scoala, de darurile primite sau oferite!
Imi pun mari sperante in sfaturile medicului pe care il voi vedea maine!
[:X]

Stii,ai dreptate ,Kristyn,doar atunci cand ai depasit momentulpoti sa te destainui. [^]

stii,Frambois,eu am descris ce-am simtit eu.Daca am fost pusa in situatii dificile,nu m-am destainut imediat,ptr ca nu-mi placea sa fiu compatimita.Poate prietenii mei nu ma compatimeau defapt,ei chiar erau alaturi de mine!Intai analizam situatia ,eram impacata cu mine insami si apoi venea momentul destainuirii.Bine,difera de la situatie la situatie.
Ti se pare ciudat?Sunt eu putin ciudata?Chiar mi-ar fii de folos o parere!

[quote="liliat":25fe38]nu m-am destainut imediat,ptr ca nu-mi placea sa fiu compatimita.Poate prietenii mei nu ma compatimeau defapt,ei chiar erau alaturi de mine!Intai analizam situatia ,eram impacata cu mine insami si apoi venea momentul destainuirii. [/quote:25fe38]

[color=blue:25fe38]Atunci de ce mai te destainuiai dupa ce criza a trecut? Oare nu tot dintr-o dorinta a fi compatimita, apreciata, elogiata?[/color:25fe38]