Forum CopilulMeu

Ce mi-a venit cu intrebarea asta? Sa va explic. Imi cunosc sotul de destul timp (6 ani) si suntem casatoriti doar din 2003. Ne dorim un copil si sunt convinsa ca atunci cand acest copil va veni va fi iubit cu toata dragostea de care suntem capabili amandoi! Si totusi, simt ca sotul meu se teme de acest moment...Nu ar recunoaste niciodata, dar parca il simt ca il sperie ideea de a fi tatic. Pe de o parte imi spun ca e normal sa te temi de necunoscut...pe de alta parte insa...mi-ar placea sa fie mai curajos
Dar de fapt de ce se tem barbatii? Ca isi vor pierde libertatea? Ca vor fi obligati sa devina mai responsabili?...M-am gandit ca mi-ar placea tare mult sa aflu si parerea voastra. Multe dintre voi aveti mai multa experienta decat mine...Poate ca sotii/prietenii vostri nu s-au speriat nici cand a fost vorba de insuratoare, nici cand a fost vorba de bebe1 sau bebe2...
Gresesc cumva eu cu ceva? Il cocolosesc prea mult? Sa il las pur si simplu sa "dea cu capul de pragul de sus"?

Ana cred ca nu sunt chiar cea a carei parere vroiai s-o afli. Dar se mai pot teme si ca nu o sa-i mai acorzi destula atentie (putin egism). Eu zic sa nu-l mai cocolosesti atat. Sunt sigura ca o sa faca fata. Doar e baiat mare. Si al meu s-a speriat de insuratoare. Dar i-a trecut. In ce priveste copiii nu am tatonat perenul prea mult inainte de a se intampla. Ca sigur si-ar fi zis parerea si credeam eu ca ma descurajeaza. Dar acum e un tata extraordinar.

DanaG, tu vrei neaparat sa ma superi! Cum adica nu voiam sa aflu parerea ta?? Daca vrei sa stii, am avut doua variante pentru cine imi raspunde prima la subiect. Tu ai fost una dintre variante! NA! Ca vazusem ca esti prezenta la apel pe forum! Sa nu mai aud chestii din astea, bine?
Apropo de insuratoare, eu l-am cam cerut in casatorie pe al meu. Cred ca daca era sa n-o fac, nici acum nu eram casatoriti! Asta recunoaste si el!...Nu ca n-ar fi vrut, dar...timiditatea si teama sunt obstacole greu de trecut! Normal ca acu' stau si ma intreb...

Lasa-l sa dea cu capul de pragul de sus!
Sotul meu si-a dorit foarte mult un copil, insa nu prea vorbeam despre asta, intrucat eu nu eram pregatita, pe nici un plan. S-a intamplat sa raman insarcinata, si desi eu eram cea care a bocit mult timp si el era in culmea fericirii,el abia acum incepe sa se teama de responsabilitati, iar eu sunt cea care si-a intrat pe deplin in rolul de mama. Nu spun ca nu e taticul perfect, caci as mania pe Dumnezeu, dar simt eu ca are anumite temeri de tatic, pe care el, normal, nu le-ar recunoaste niciodata.
Parerea mea e ca se tem de responsabilitati , de faptul ca nu stiu daca vor reusi sa faca fata cu brio in noul rol pe care si l-au asumat, si daca vor reusi sa-i asigure copilului si familiei viata pe care acestia si-o doresc, teama de a nu-i dezamagi pe cei dragi.

Am zis asta pentru ca mi-am mai spus parerea despre asta si pe alte subiecte si ma temeam ca te plictisesc dar se pare ca nu.
Sper sa nu se supere iubitelul tau ca suntem asa rele cu el"sa se dea cu capul de sus" dar cateodata asta merita "baietii" nostri.

Dana, ieri mi-a spus Cristi ca intre prieteni nu esti niciodata singur...acum spun si eu ca intre prieteni nu te plictisesti niciodata! Uite, trimit la tine ...Ai primit-o?
Iubi meu nu stiu daca s-ar supara sau nu, dar la cat ma obosesc eu sa-i menajez sentimentele si orgoliul...uneori chiar am senzatia ca merg prea "pe varfuri" ca sa nu-l deranjez si poate nu e intotdeauna bine...V-am zis, am motive sa cred ca tactica asta "cu binisorul" nu trebuie pastrata la nesfarsit...pe urma da in comoditate si iar nu e bine, nu? Lasa, gasesc eu calea aia de mijloc...dar mai astept parerile pro sau contra. Hai, curaj! Eu tin scorul!

Ca si noi, barbatii au temerile lor..pe care nu le putem intelege sau explica...cred ca tine de sexul caruia ii apartin, de personalitatea fiecaruia si de siguranta pe care o au asupra propriei persoane.
De exemplu: unii se tem de perspectiva de a fi tati, altii nu (pentru ca isi doresc asta!); alti barbatii se tem de un angajament luat in fata femeii (acela de a se casatori); altii - de inteligenta net superioara a partenerei; altii de siguratate...si tot asa!
Ca sa poti descoperi temerea iubitului tau trebuie sa comunici cu el, sa ai strategie si rabdare...dar asta se intampla in cazuri fericite..in celelalte, din pacate, totul se duce pe apa sambetei! Aaaaa..si mai trebuie ca si barbatul sa fie dispus sa isi recunoasca si sa isi infrunte/reprime temerile!!

Anaconti
Nu cred ca e din cauza fricii ca isi pierde libertatea, sau nu e in atentia ta, poate se gandeste ca nu are prea multe de oferit copilului,poate isi doreste inainte de toate mai multa siguranta financiara. Sti de multe ori banii sunt foarte important, si cand apare un copil vrei sa ii oferi totul, mult mai mult decat au reusit parintii sa ne ofere.
E si gandul ca vine un nou membru, cum va fi cu un copil in casa, va face fata datoriilor de tata, dar copilul il va iubi?sunt asa multe semne de intrebare.
Parerea mea: pune-l in fata faptului implinit-astept un copil si GATA. Nu ii va mai fii teama de nimic. Despre cocolosit: si eu fac la fel ca tine, de multe ori ii acord mai multa atentie lui decat copiilor, pt ca pe el il vad mai putin , pe copii non-stop.Si daca va iubiti nimic nu va impiedica sa faceti un copil.

Aha, Andrushca! Sa inteleg ca tu esti pentru o abordare mai diplomata...mai prin invaluire, asa... Ti-am zis ca tin scorul...
Si mie mi se pare normal ca partenerii sa comunice, sa discute cu atentie inainte de a lua o decizie, mai ales o decizie atat de importanta...Barbatii sunt si ei oameni, normal ca se tem, isi fac griji...Sigur femeile au mai multe inclinatii spre diplomatie, comunicare, strategie...dar azi am si eu o zi din alea in care ma streseaza faptul ca tot eu sunt aia care mereu trebuie sa umble cu "manusi". Eu planific, eu comunic, eu decid, eu execut... ...Azi e ziua mea de revolta ...Sa faca bine sa mai comunice si 'mnealui, ca si mie poate ca mi-e teama...sa imi protejeze si el mie sentimentele...sa fie si el o data curajos, ca n-o sa moara, nu? Tot saraca femeie sa il provoace la discutii, sa ii demonteze complexele, sa aiba rabdare...Da' barbatii ce fac pe lumea asta? Ca doar in ziua de azi nu mai vaneaza ca sa asigure supravietuirea familiei???...
Eu cred ca intr-un cuplu cei doi ar trebui sa isi asume pe rand rolul de "cel puternic"...Acolo unde unu sovaie, sa vina celalalt sa il sprijine...Voi ce credeti?

PS.

Doinaden, mersi frumos! S-a bifat si parerea ta!