Cand constientizeza viitorii tatici acest lucru?

[giulia_andreea]

Salutare tuturor

Ma flateaza faptul ca un tatic a fost interesat de acest subiect si a binevoit chiar sa se implice prin raspunsul sau. Sa stii ca raspunsul tau draga Gogonel nu mi s-a parut deloc dur, regasesc in el ganduri de-ale sotului meu si pe undeva cred ca ai si tu dreptate. M-am gandit la tot ce se intampla cu noi acum. Sambata seara a zis si sotul meu ca a simtit miscarile fetitei... si sincer ma asteptam la o reactie din partea lui in acele momente dar... NIMIC! Am fost putin cam revoltata ca el nu se va trezi niciodata la realitate, dar nu am insistat pe subiect, am lasat-o balta... A doua zi insa, incepuse deja sa devina mai receptiv la miscarile fetitei, sa isi aseze mana pe burtica mea sa o linisteasca atunci cand era foarte agitata, sa-mi masoare burtica... Asadar, probabil cheia de care vorbeai este de fapt rabdarea... Nu imi ofera ceea ce vreau, ce simt ca am nevoie in clipa in care consider eu ca ar trebui sa-mi ofere... dar imi ofera mai tarziu... in clipa in care considera el ca e necesar! Una peste alta, ieri a stat iar toata ziua pe calculator, dar fac eforturi sa il inteleg si pe el, sa nu fac din orice un motiv de cearta... sa am rabdare. Pana la urma am sperante ca se va da pe brazda!

Ramane de actualitate problema cu curatenia. Desi incerc ca inainte de a ma enerva ca a intrat incaltat in casa dupa ce eu am frecat o ora parchetul sa ma gandesc ca asta nu va reusi decat sa imi produca o stare de nervozitate, sa ii faca rau fetitei, sa il irite si pe el, si in nici un caz nu se face curat la loc de la sine... E adevarat ca trebuie sa am o rabdare de fier ca sa astept dupa el urmatoarele cinci ore ca sa curete pe jos... asta e ritmul specific lor... o ora sa umple ligheanul cu apa... o alta sa mature... o alta sa stearga jumatate... pauza o jumatate de ora ca a obosit... inca o ora pentru cealalta jumatate si evident inca o jumatate de ora sa se usuce pe jos... ligheanul nu mai are timp sa-l duca in aceasi seara sa arunce apa din el... asa ca asta ramane pentru a doua zi...!!! Cine stie, poate ca si pentru curatenie exista o metoda de a-l invata fie sa o pastreze, fie sa ma ajute intr-un mod eficient... sa il invat ca aftershave-ul nu are ce cauta in cutia cu medicamente (si pe mine ma intreaba unde e... evident)!

Fetelor, va multumesc din suflet pentru sprijin, cred ca nu trebuie totusi criticat atat de aspru "taticul" pentru ca totusi a facut ceea ce se presupune ca ei nu fac niciodata... a dat un semn ca ii pasa... ca se implica... ca il intereseaza si e totusi ceva! Un tatic care macar e dispus sa faca ceva...deschis la nou. Sotul meu stie de existenta acestui forum, stie chiar din clipa in care am postat mesajul initial de existenta acestui subiect, si totusi nu a avut niciodata curiozitatea sa vada cum au decurs lucrurile aici...

Miti76, tu cum te mai simti? Ce face David? E cumintel acolo sau e nerabdator sa iasa? Ai grija de tine si de copilasi.

Pupici tuturor

[miti76]

Giulia_Andreea, e secret ce face David. De ce nu te uiti la "Anunt foarte important?"

[mirela_c]

Buna Giulia_Andreea! Povestea ta m-a impresionat foarte tare si as vrea sa fiu si eu alaturi de tine, si,daca-mi permiti sa-ti dau si eu un sfat: mai incearca (cu rabdarea de care ai dat dovada pana acum) sa-l faci pe sotul tau sa citeasca ceea ce ai scris;eu sunt convinsa ca atunci cand va citi va intelege mai bine prin ce treci ,ce simti si mai ales ce astepti de la el.(daca tot sta tot timpul pe calculator, lasa-l deschis la pagina ta );
Multa sanatate tie si fetitei tale!

[gogonel]

[navy]Buna mamicilor sau viitoare mamici!
Super dragut! Ma bucur foarte tare ca

[danamar]

Ma bucur ca ne-ai raspuns la fiecare in parte,totusi de ce crezi tu ca adevarul spus de mine va adanci mai mult prapastia dintre giulia si sotul ei? Ceea ce mi se pare interesant este ca noi cei ce ne-am unit vietile prin legamantul numit casatorie,care are la baza sprijinirea reciproca la bine si la greu nu este respectata de obicei de barbati.Voi barbatii ar trebui sa ne faceti sa simtim ocrotirea voastra mai ales in situatii speciale dar de ce oare comportamentul vostru lasa de dorit?Multe chiar prea multe femei trec prin ceea ce trece giulia,am trecut si eu prin asta,dar intrebarea mea este:va este chiar atat de greu sa va aratati dragostea sau voi nu stiti sa iubiti cu adevarat?

[miti76]

Draga Gogonel_sot, raspunsul meu nu a vrut sa fie o critica la adresa ta. Din pacate sunt cam putini barbati ca tine. Daca toti ar fi capabili sa invete ca tine, viata femeilor ar fi mult mai usoara. Si sotul meu a fost mai indiferent in timpul primei mele sarcini, dar dupa ce a venit bb a facut ca si tine. In chestia cu tineretea te contrazic. De la 40 la 23 sau cam asa ceva e o mare prapastie. Eu imi amintesc bine cum eram la vrstele alea, cand credeam ca tot ce zboara se mananca si sotul meu la fel. Plus ca si intre ei e o diferenta: ea femeie insarcinata cu probleme mari de sanatate, fara venituri suficiente pentru a-si asigura un confort minim al sarcinii, matura deoarece noi femeile ne maturizam mai repede - el, baiat tanar, abia angajat, abia casatorit, abia cu casa, abia de toate si nematurizat pe deplin.
Oricum, imi cer scuze ca am uitat sa-ti urez bine ai venit!
PS Raspunsul meu a fost ca reactie la al tau, nu acelasi lucru l-am facut cand am fost fata in fata cu ei.

[danaG]

Multumesc gogonel_sot. Ar fi bine daca ai intra si pe alte subiecte.Ne intereseaza parerea ta si mai ales a sotiei tale. Gogonel esti o fericita sa ai un sot care mai iese din carapace de barbat si se intereseaza si de altceva: activitatile sotiei.

[danaG]

Ce mai faci Giulia?

[giulia_andreea]

Draga danaG, astept cu nerabdare echografia de luni, 06.12.2004 la care voi afla daca problema cu presiunea in arterele uterine s-a mai ameliorat sau nu, daca fetita a ramas iar in urma cu vreo saptamana, daca au aparut ceva malformatii datorita acestui lucru... Sunt cu sufletul la gura!

Fetita e vioaie, chiar foarte vioaie, are o forta teribila, m-am mai ingrasat si eu putin, de la 39 kg cat aveam cand am ramas insarcinata, acum am 43 kg. Burtica a crescut si ea... sper sa se incadreze in grafic mai bine decat la precedentele controale si sper sa pot pastra fetita in continuare si sa nu am probleme gen nastere prematura (pentru ca ea e oricum mult mai mica si in cel mai bun caz o salveaza dar ramane cu malformatii), pentru ca au aparut niste contractii foarte puternice saptamana trecuta... Acum e liniste si pace... Sper sa fie totul bine! Incerc sa fiu optimista si sa nu ma gandesc la ce este mai rau. Oricum, fierb in suc propriu pana voi avea verdictul...

Miti76, am reusit sa intru in sfarsit pe Anunt foarte important si am aflat de apropiiata nastere... asa ca iti urez sa ai o nastere cat mai usoara si sa iesiti amandoi cat mai sanatosi din experienta asta! Abia astept sa va vad...Ai grija de tine si de flacai! Voi incerca sa va fac o vizita saptamana viitoare...poate chiar la spital...oricum o sa te sun si tinem legatura ca sa stiu unde te internezi. Bafta multa si iti tin pumnii!

Una peste alta vreau sa zic tuturor celor de pe forum "La multi ani!" de ziua noastra nationala, a romanilor.

[Lhasa]

Vad ca s-a cam inchis subiectul.... dar eu sunt nou-venita pe aici si am si eu o problema asemanatoare, destul de mare...
In octombrie am ramas insarcinata si am aflat ca am uterul introversat (???). Am 21 de ani, iar intre mine si prietenul meu e o diferenta de 12 ani. El este plecat acum din tara, pentru 6 luni, si inainte sa plece am vorbit despre asta. Mi-a spus ca isi doreste un copil, dar nu e pregatit, ca vom face altul cand ne hotaram, dar ca totusi nu vrea sa avortez... Nu am ajuns la nici o concluzie destul de logica pentru a sti ce sa fac... Problema este ca stiu cat de mult si-ar dori (il vad cum se uita si cum se poarta cu copilul prietenului lui...) dar cred ca nu vrea acum din cauza faptului ca e plecat prea mult timp.. in medie 5 luni pe an. Relatia noastra s-a bazat pe faptul ca intotdeauna am zis ca el si am facut ca mine (era sa ne despartim de vreo 2 ori pt ca i se punea lui pata... de ultima data, cand am facut pe insensibila si neiertatoarea, el a venit in genunchi sa ma intorc la el, nu am mai avut nici o problema), iar atunci cand eu am vrut ceva, am "pus piciorul in prag" si a iesit cum am vrut eu. De data asta nu am mai avut puterea s-o fac, pentru ca e un subiect prea sensibil pentru mine... Am mai trecut printr-un avort, anul trecut, cand nu-mi doream o sarcina, si stiu cat de tare m-a durut, si fizic, si psihic... Acum chiar imi e frica de complicatii, dupa ce atunci m-a durut cam o luna dupa avort si am inceput sa am dureri menstruale, pe care nu le avusesem niciodata inainte. Mai ales ca in familia mea au existat intotdeauna probleme cu sarcinile (verisoara mea nu a putut avea decat un copil, cu probleme mari la nastere) si cu toate ca nu sunt ereditare, se cam "mostenesc" psihic...
Revenind la "el papito", am crezut ca va iesi scandal mare, dar nu s-a plans ca nu am avut grija sa nu raman insarcinata, nici nu mi-a impus un avort, eu locuiesc in continuare la el... Iar eu nu am putut sa-i spun ce m-au sfatuit prietenele mele... ca fac copilul cu sau fara el... pentru ca, oricum ar fi, un copil fara tata nu pot sa aduc pe lume, pentru ca stiu pe pielea mea cum e...
Nu stiu cat de logica si coerenta am fost, dar chiar am nevoie de un sfat mai realistic decat cel al prietenelor mele feministe..... Imi doresc copilul, dar nu vreau nici sa-l oblig sa stea cu mine daca intr-adevar nu-l vrea, nici sa-l parasesc, nici sa avortez... Ii vreau pe amandoi, si in acest moment nu stiu ce sa fac, sa pun din nou piciorul in prag si sa fac ca mine, sau sa fac cum a vrut el (in nebunia lui obisnuita dinaintea plecarii, cand devine paranoic, isteric etc...)....
SOMEBODY HELP ME!!!!! PLEASE

Lhasa