Forum CopilulMeu

am mai deschis acest subiect dar cred ca nu unde trebuia. A o fetita de 14 ani adoptata si ma confrunt cu o sumedenie de probleme. Cand e vorba de o corectie in comportamentul ei se revolta enervandu-se vorbind urat si spune ca pleaca. Vreau sa spun ca isi cunoaste mama a dorit ea asta dupa ce a aflat ca e adoptata,nu tine legatura cu ea defat nu a dorit.Amfacut tot ce-i omeneste posibil ca sa-i fie bine dar tot sunt probleme.Nu vreau sa o leg de mine dar unde sa o las sa plece ? daca o intreb unde pleaca i-mi spune ca in lume si nu ma intereseza pe mine unde pleaca ea. cand face o astfel de criza as vrea sa o duc undeva dar unde? sa vada ca nicaieri nu-i v-a fi mai bine ca la noi ,cel putin in aceasta perioada a vietii ei. Nu mai stiu ce sa mai fac .

Florica, toti adolescentii au crize si spun ca pleaca de acasa. Nepoata mea a facut la vreo 15 ani o fuga de genul asta si a plecat la bunici, sa se refugieze.
Un copil nu-i musai sa fie adoptat ca sa faca scandal si sa-ti dea bataie de cap.
Eu am lucrat cu adolescenti vreo 3 ani (am fost profesoara la liceu) si mi s-a parut o incercare grea... sunt foarte sensibili si vor sa fie tratati ca adulti, desi nu sunt inca.
Sfatul meu este sa ai multa rabdare si dragoste si, daca te simti depasita de situatie, du-te impreuna cu fata la un psiholog... Trebuie sa gasiti o cale de comunicare...
Nu renunta la reguli si n-o lasa de capul ei. Incearca sa o asculti si cere-i acelasi lucru. Faceti un regulament interior care sa fie aprobat si respectat de ambele parti. Eventual si semnat.
Nu-i raspunde la vorbele urate cu alte vorbe urate, nu te lasa provocata si incitata la violenta, incearca sa te controlezi atunci cand te scoate din sarite.
Sotul tau ce parere are? Cum priveste situatia?
Va doresc mult noroc si rabdare!!!

De cat timp este adoptata fata?
Primrose are dreptate, toti adolescentii au ,,crize de personalitate". Fata ta are ,,un argument" in plus fata de ceilalti, pentru a-ti demonstra ca este independenta: ,,nu sunt a ta, deci n-ai drepturi asupra mea si eu pot sa plec cand vreau".
Este o varsta la care ,,corectiile in comportament" trebuie facute cu extrem de multa diplomatie si subtilitate. Incearca s-o intelegi, vezi de ce vrea sa faca un anumit lucru. Nevoia de distractie si socializare la adolescenta este descrisa in cartile de psihologia varstelor, deci nu-i un moft de copil alintat, cum multi parinti cred. Nu-i rapi deci toata libertatea, nu-i spune cuvinte de genul ,,tu trebuie doar sa inveti la aceasta varsta". Incercati sa ajungeti la un compromis, sa vorbiti, eventual la o cafea (desi-i cam tanara pentru cofeina), ca oamenii mari. Evita comparatiile cu alti copii de varsta ei, arata-i ca e unica si o iubesti asa, chiar daca nu are rezultatele la invatatura ale lui ,,Costel".
Exista o anumita ,,psihologie" a copilului adoptat, in sensul ca ei se simt dezradacinati cumva, au senzatia ca nu-si gasesc locul. Unii se simt vinovati, crezand ca parintii i-au parasit deoarece erau copii rai, si atunci se comporta ca atare. Le e teama, in inconstient, ca vor fi parasiti si ne noua familie. Daca parintii adoptivi vorbesc pe un ton ridicat, de exemplu, supapa din mintea lor se deschide, isi amintesc ca sunt ,,copii rai". Nu toti copiii adoptati reactioneaza asa, unii se adapteaza usor.
Asa ca, reabordeaza dicutiile cu fiica ta incercand s-o intelegi, dar mai ales, demonstrandu-i ca incerci s-o intelegi. Nu neaparat spunandu-i clar asta, ci, de exemplu, povestindu-i din ale adolescentei tale (dar nu povestea cu ,,eu invatam si munceam si atat" )
Te mai asteptam, sa auzim de bine!

Va multumesc chiar i-mi fac bine discutiile astea, Eu am adoptato pe ancuta cand avea 11 luni. dar actele de adoptie l-am finalizat cand avea 7 ani ,asa sunt legile la noi. Am crescut-o cu dragoste dar ea nu vrea sa inteleaga asta .am fost si la psiholog, cat sta de vb cu cineva se pare ca totule bine , dar nu trece mult si iar izbucneste scandalul.Scandalul izbucneste de obicei cand nu o las mai mult de ora 9 afara si nu o las ca mi-e teama cand nu o las cat vrea ea sa stea pe net si cate si mai cate motive. Am facut regulament dar il respectam doar noi parintii cum ii aduc aminte de el se revolta.I-am facut si testul de inteligenta la doi psihologi diferiti si i-a iesit 127 deci nu e un copil prost. am incercat toate modalitatile posibile sau asa cred eu.Defapt o sa povestesc toata povestea mea am luat-o pe ancuta /ca asa o cheama/de la un centru de distrofici de aici de la noi din Petrosani defapt a scos-o mama ei si mi-a dat-o mie caci eu nu puteam sa o iau direct.am adus-o acasa la 11 luni si peste doua luni am ramas si eu insarcinata si am nascut o fetita . la crestere celei de-a a doua m-a ajutat mama mea deoarece am nascut prin cezariana si nu faceam fata la amndoua, si mama mea stand aproape de noi a crescut-o pe cea mica. Ele doua se inteleg foarte bine , Nu avem probleme de genul ti la ea mai mult ca e a ta . nu a zis niciodata asa ceva Ele doua se iubesc mult. cred ca ajunge cat am scris . si astept

Fata cea mica cum se comporta? Daca ele se inteleg, ai putea sa-ti creezi o arma secreta din asta, cu conditia ca fetele sa nu stie (iti dai seama ce s-ar intampla daca cea mica ar afla ca a fost... folosita, iar cea mare, manipulata pe cai indirecte! ). Tu trebuie sa fii cea care inventeaza cai de a ajunge la sufletul lor, noi putem doar sa te orientam, dar fara detalii. Ai nevoie de foarte multa rabdare. Despre tatal fetelor poti sa ne spui ceva? Este alaturi de voi? Va ajuta? Se implica in educatia fetelor?
Respingerea regulilor este ceva firesc pentru un adolescent. Ei vor sa navigheze liber pe valurile vietii, cum ii poarta vantul. Este greu pentru parinti sa intre intr-un rol de zeu al vanturilor. Caile extreme sunt mai usor de gasit si de aplicat, dar adolescentii nu le agreeaza, cu toate ca ei sunt primii tentati de extreme. Atunci cand ati facut regulamentul referitor la orele de internet, ati stabilit impreuna, sau doar voi, parintii? Implicati mereu copiii in deciziile pe care le luati, se vor simti importanti si bagati in seama. Intreab-o pe fata de ce vrea sa stea afara dup ora 21 si spune-i de ce nu-ti place tie. S-ar putea ca primul raspuns al ei sa fie ,,asa vreau eu, nu te intereseaza". Las-o asa, dar gaseste alta zi si un moment mai bun sa reluati discutia.

Inca ceva. Atunci cand vorbim cu copiii, trebuie sa lasam orice alta treaba deoparte. Discutiile in timpul servirii mesei nu sunt indicate, macar pentru faptul ca o stare de tensiune afecteaza buna digestie. La fel in fata televizorului, sau atunci cand facem altceva. Si pentru un adult este destul de neplacut atunci cand simte ca nu e ascultat (cum ne simtim atunci cand vorbim cu cineva, dar persoana respectiva ne raspunde din spatele unui ziar?). Adolescentii inregistreaza orice mica ,,perturbatie" si o transforma in ceva foarte complex.
De asemenea, problemele care noua, adultilor, ni se par minore, pentru adolescenti pot genera adevarate catastrofe sufletesti. Asa ca trebuie abordate cu seriozitate maxima. Un simplu ,,peste zece ani vei rade de suferinta ta de-acum" nu e suficient, ba chiar adanceste drama adolescentului, care are nevoie de ajutor AICI SI ACUM, fie ca il cere sau il respinge.

In primul rand va multumesc dupa cum am mai spus chiar ma ajuta discutiile astea> tatal fetelor adica sotul meu se implica alaturi de mine suntem o familie sudata si unita >Fetita cea mica are des accese de furie si spune " pe Anca o lasati , pe Anca n-o pedepsiti, desi nici ea nu e pedepsita niciodata asta pentruca nu avem motive. este si ea un copilminunat invata f bine si spre deosebire de Anca nu ne raspunde urat indiferent ce i-am spune .Mie mi-e teama de momentul cand eu nu o sa mai rezist si o sa izbucnesc> Nu stiu vreau sa treaca timpul mairepede caci sper intr-omaturizare a Ancai .Ma gandesc ca inca e imatura dar in acelasi timp cand imi spune vorbe care dor vad caci totusi gandeste ca stie sa dea acolounde doare mai rau>Cand e nervoasa spune ca nu mai vrea sa ne mai vada in viata ei. Cel mai mult m-a durut atunci cand am incercat sa stau de vb cu ea si sa o intreb cu calm ce o deranjeaza mi-a spus mars > M-a blocat caci stiu cum am crescut-o la noi in casa si nici in familia largita nu se vorbeste urat. Anturajul ei l-am verificat o urmaresc indeaproape ea nu stie asta , Totdeauna viata lor a fost pe primul plan pentru noi de acea nu inteleg comportamentul ei.De multe ori mi-a spus ca maibine nu stia ca e adoptata > Nu eu i-am spus ci a aflat afara , a venit si m-a intrebat si am recunoscut cu delicatete i-am povestit totul , motivul pentru care atunci nu am mintit-o a fost caci oricum prin lege eram obligata sa-ispun pana la majorat ca e adoptata.Ea spune ca nu ar fi vrut sa afle .

Florica, e grea situatia ta! Eu nu sunt psiholog, probabil ca niste psihologi ar putea sa-ti spuna mai multe. Poti sa le contactezi pe Liliat si mai ales pe Framboise, ele pot sa-ti dea sfaturi mai multe, mai ales ca au copiii mai mari.
Vad ca, desi

Si eu voiam sa te intreb, ca si Claire, cand au aparut problemele in comportamentul Ancai.
Tu ai vrut sa-ti protejezi fata ascunzandu-i adevarul, insa aici n-ai ales calea cea buna. Din acest punct de vedere, nu mai poate fi indreptat nimic, dar consecintele da.
Poate ca tendinta Ancai spre agresivitate (verbala, cel putin) are si o componenta genetica, care insa poate fi tinuta sub control. Sau autocontrol. Pana atunci, incearca tu sa te controlezi si sanu izbucnesti, asa cum bine ai spus.
Scrisoarea este o cale care merita sa fie incercata. Sa nu te superi insa daca ti-o rupe in fata dupa ce o citeste (sa ai si copii, pentru eventualitatea in care o rupe inainte de citire), sau sa nu arati ca esti suparata. Timpul aranjeaza si sedimenteaza si nu se poate sa nu vina si momentul in care o sa se gandeasca la ceea ce i-ai scris, cu detasare si obiectivitate.
Pentru Anca, aflarea adevarului de la persoane straine a declanast, intr-adevar, o trauma. Acum trebuie sa luptati si s-o ajutati sa depaseasca momentul.
Sa nu parasesti forumul, cu siguranta vor veni si Lilat si Framboise, asa cum a spus Mina, dar si alte fete care vor sa-ti fie alaturi.