Forum CopilulMeu

Fiul meu cel mare minte de ingheata apele. Te priveste in ochi si te minte. Plange si spune ca sa-l cred ca acum nu minte,spune numai adevarul si peste cateva ore imi spune ca de fapt a mintit atunci cand spunea ca nu minte. Nu mai am incredere in nimic din ceea ce-mi spune. Degeaba ii explic, minte in continuare fara jena.
Cum sa rezolv, voi aveti idei?.
Sa nu uit sa mentionez ca ceilalti nu mint deloc. Bine, mai fabuleaza si ei, sau ascund invelisul de la ciocolata sustrasa... dar recunosc ca ei au facut. Cel mare da vina fara sa clipeasca pe ceilalti mai mici, mai ales pe Ionica, cel care are aproape 3 ani acum, si inca nu te poti intelege cu el suficient de bine. Nici nu a clipit cand i-am pedepsit fratele pentru prostia facuta de el. Treaba asta chiar m-a ingrozit. Ce-o fi in capul lui?.
Nu a fost un copil mintit de noi. Nu i-am promis ce nu intentionam sa-i luam, i-am raspuns sincer dar pe intelesul lui la intrebari incomode, pe cat posibil am incercat sa-i convingem si pe ceilalti sa nu-l duca cu zaharelul, nu i-am spus lucruri neadevarate.

Cati ani are cel mare, Cristina?

Baiatul meu are 9 ani si este si el tentat sa minta. Eu cred ca ii este frica de pedeapsa. Si nu-i place sa ma supere ...asa ca minte.
Daca ii spun ca il iubesc si incerc sa-l inteleg orice a facut, se mai inmoaie si spune adevarul.
De multe ori incearca sa scape basma curata si atunci ii spun ca-l iert daca face o fapta buna in locul celei rele.

Incearca sa-l duci la psiholog, poate primiti niste sfaturi bune si ceva strategii de rezolvare a problemei.

Uneori copiii mint pentru ca au o imaginatie foarte bogata. In jurul varstei de 5-6 ani multi fabuleaza, chiar daca au o gandire concret-intutitiva (adica se raporteaza la lucruri palpabile). Imi aduc aminte de un baietel de gradinita care povestea de genul ,,si am fost la bunica si avea un cires in care au crescut pere si m-am urcat cu catelul..." Foarte posibiul este ca acesti copii sa si creada ceea ce spun, de aceea s-a creeat si un semiconcept psihologic, ,,mitomania infantila".
Revenind: unii copii mai mari mint pentru ca au dorinte ascunse, pentru ca (asa cum ati spus si voi) le e teama de pedepse. Cristina, daca baietelul cel mare a invatat sa scrie, pune-l sa faca compuneri (asa cum poate el) si sa povesteasca acolo ce-si doreste, ce ii place. Sau pune-l sa deseneze. Un psiholog ar putea deduce multe din aceste lucrari ale puiului tau, dar si tu.

Ei, nu stiu daca chiar trebuie dus la psiholog pentru ca minte. Toti copiii mint, mai mult sau mai putin. Este destul de complexa situatia, poate fi un fel de gelozie fatza de frati, poate fi un fel de relatie la tata, pot fi multe. Eu zic sa cauti in carti una, alta, ca sa vezi cam ce probleme ai tu in familie, si sa reactionezi in functie de situatia ta. Oricum, cred ca nu bataia e o solutzie, ci doar sa-i spui ca oricum

Parerea mea ca baietii sunt predispusi,in general spre minciuna...
de ce mint ?
Exact cum ati spus si voi:
-teama de pedeapsa
-dorinta de a nu-si dezamagi parintele
-de a fii deasupra celorlalti frati.
Tb vazut anturajul sau,aprofundata relatia cu familia.
De asemenea,lucruri care noua ne par banale in sanul familiei ,ei le ia ca exemplu.O introspectiva a familiei.
Discutiile foarte apropiate cu copilul.
Din experienta mea si a altora(psihologi autoti)copilul care creaza probleme simte nevoie de atentia parintilor,doar astfel voi va concentrati atentia asupra lui.
De regula celui mare i se traseaza sarcini,este considerat matur si avem mari asteptari de la ei.(din prisma parintilor)
Insa realitatea ne confirma contrariul-ei sunt copii si au nevoie de noi!
Nu tb pedepsiti daca s-a descoperit o minciuna.
Tb repetat intr-una ca noi parintii apreciem daca recunoaste ca a gresit si uram minciuna.
O legatura stransa parinte copil poate evidentia motivele fabulatiilor sale...
Oricat cautam in carti raspunsul nostru,vom fii surprinsi sa ni-l ofere ei.
Ei vor spune clar ce-i nemultumeste la cei din jur,relatia cu ceilalti chiar si cu propria-i persoana.
Adolescentii nu sunt impacati cu sine ,incearca sa se descopere,isi gasesc de cele mai multe ori defecte,isi cauta locul in grupul de prieteni...
Eu zic ca regulile clare si bine stabilite,relatia de incredere cu parintii si nu frica de pedeapsa,acestea tb sa rezolve ,in timp,problema.

In discutiile cu fata noastra,cand s-au ivit probleme,am ramas surprinsi ce gandire matura poate avea un copil,iar lucruri pe care noi credeam ca le facel bine vis-a-vis de copil,defapt ei i-au cauzat mari dezamagiri sau comlexe.
tb sa invatam de la copii!
Eu am incurajat discutia spunandu-i ca nu m-am nascut parintesi la randul meu vreau sa invat de la ea...
O nastrusnicie a copiilor mei.Sotul amuzat vede si spune:
,,Cine recunoaste ca a stricat.......ii dau 50.000 !!!!!,,
Baietelul urgent recunoaste.Punct.Ii dam banii si altadata sa nu mai strice.
Dupa vreo 6 luni la o masa de seara in familie,fata recunoaste ca ea a stricat lucrul respectiv,dar ii era teama ca tati o va certa ,oricum baiatul a fost atat de rapid,,in a recunoaste,,incat ea,nu a mai spus nimic...Intrebat acum-el a recunoscut,dar isi dorea banii...
Deci nici asa nu e bine...
Cum spuneam nu ne-am nascut parinti ,mereu invatam!

Da, lilat, un episod plin de invataminte...

Multumesc mult fetelor! Eu pana acum doar am raspuns, mi-am dat cu presupusul pe ici pe colo, acum sunt foarte incantata de raspunsuri. Aveam mare nevoie. Daca la bebelusi sunt specialista, la scolari sunt incepatoare si am mare nevoie de sfaturi, mai ales ca majoritatea prietenelor mele au copii mai mici decat ai mei, asa ca discutam problemele celor mici. Am sa tin cont de ceea ce mi-ati spus.
Nu-mi trecuse prin cap ca l-ar putea nemultumi ceva si de aceea minte. Am sa stau de vorba cu el poate aflu ceva. Daca imi puteti recomanda niste carti care abordeaza subiectul asta, va sunt recunoscatoare. Avand copii mici e cam greu sa umblu prin librarii asa la intamplare si sa rasfoiesc carti.

El are 7 ani, e in clasa intai, are o relatie buna cu fratii lui, nu a avut niciodata crize de gelozie urate dar se vede ca vrea sa fie in fata fratilor lui (cand a fost carnavalul ItsyBitsy a spus imediat ca el vrea sa fie rege, nimic altceva).
Anturaj inca nu are, e prietenos cu copiii la scoala, chiar cu cei din clasele mai mari, dar nu are legaturi stranse, poate chiar pentru ca viseaza mereu la ce va construi el... Fabuleaza pe rupte in domeniul tehnic, instalatii si constructii , dar asta imi place (i-a lasat cu gura cascata pe socru-meu si pe cumnata mea descriind cu lux de amanunte cum a refacut tati baia mica ( faianta, gresie, tevarie, regips... dus cu jacuzzi - abia atunci s-au prins ca fabuleaza; de fapt nu am reparat nimic la baie, vorbeam numai ca ar fi cazul sa ne ocupam de ea iar el avea deja planul).
Eram ingrijorata de minciunile concrete care sunt foarte frecvente (ai stiut la scoala "DA", te-ai spalat pe fata "DA", cine a umblat la telefonul lui tati... "nu eu, Andrei"). Mi se pare o idee super cu iertarea in schimbul faptei bune, o aplic incepand de la prima minciuna pe care o mai aud.
Va tin la curent cu realizarile. Inca o data va multumesc!

Cristina, Eu am citit foarte mult Fran

[quote=''mina"]Ei, nu stiu daca chiar trebuie dus la psiholog pentru ca minte.[/quote]
Psihologii nu rezolva doar cazuri patologice. Ideea e ca un psiholog iti poate arata un drum mai scurt catre sufletul copilului tau.

Cristina, uite niste titluri:
Mami, eu cresc! Tu ce faci?, Mihaela Dragan, Ed. Cartea de buzunar
Afla ce fel de parinte esti, Janet Levine, Ed. All (pe asta doar am rasfoit-o, nu stiu daca abordeaza in mor direct minciuna, dar poti sa te folosesti de niste atuuri in comunicarea cu copilul, in functie de tipul parental din care faci parte)
Intelege-ti copilul!, Kay Kuzma, Ed. Viata si sanatate