Forum CopilulMeu

Buna la toate mamicile de pe acest forum. Am o intrebare care ma macina in ltimile saptamani si ma gandesc ca poate pe aici gasesc alte femei care se confrunta cu asa ceva si ma pot ajuta. Fetita mea are 2 ani si 2 luni si....nu vorbeste nici un cuvant!!!! repeta ca papagalul tot ce zicem noi, dar nu vocifereaza decat sunete din proprie initiativa. Nu ma numeste "mama". Am fost la specialisti si ei ne-am spus ca fetita nu este un copil obisnuit, ca are frici neexplicabile si ca trebuie sa muncim mult cu ea ca sa le depaseasca. Are faze cand parca nu ne aude, poate minute in sir sa faca un singur lucru si...progreseaza mai greu ca alti copiii. Daca cineva dintre voi, mamicile, trece prin aceeasi experienta, va rog, imparatsiti-o cu mine.

bun..si ce diagnostic i-au pus specialistii?

Spui ca repeta ca papagalul tot ce ziceti voi...
Si atunci,cum nu vorbeste?Adica nu isi insuseste acele cuvinte?

asadar, continui - medicii nu mi-au spus un diagnostic exact, pentru ca nu am insistat eu, poate. Mi-au zis ca are deficiente de dezvoltare si ca trebuie noi, parintii, sa ne ocupam mutl de ea: jocuri, vorbe. Poate exista mamici care trec prin aceeasi expeiente si poate exista ceva care ajuta la modul sigur? As fi extrem de recunoscatoare daca mi-ati da macar un indiciu, un sfat, ceva. Multumesc anticipat

Buna, Lina. Parerea mea este ca ar trebui sa-ti duci fetita la un alt psiholog, pentru o evaluare atenta si care sa-ti explice cu rabdare in cazul in care considera ca e nevoie de interventii speciale. Ai spus in mesajul tau doua lucruri care pot da de gandit: ,,pare ca nu ne vede" si ,,repeta minute in sir un singur lucru". Totusi, si aceste comportamente fac parte din categoria manifestarilor normale la varsta ei, daca nu sunt si alte semne care sa ingrijoreze. De asemenea, aceste indicii pot fi, numai in anumite contexte semne de autism. Te rog sa nu te sperii, caci nu e un diagnostic si oricum acesta nu se pune in urma unor discutii scurte, pe un forum. Ideea e ca, pentru linistea ta, ar trebui sa mai vorbesti direct cu o persoana bine pregatita. In alta ordine de idei, faptul ca nu vorbeste cum ai vrea si nu spune cuvinte cu adresa la 2 ani si ceva, inca n-ar trebui sa te ingrijoreze. O gramada de copii vorbesc tarziu si, culmea, sunt foarte isteti!
Mi-ar fi placut sa stiu mai multe despre acele deficiente de dezvoltare. Astfel de lucruri nu se arunca asa, pur si simplu. Parintilor trebuie sa li se explice exact despre ce este vorba si mai ales ce sa faca, in ce fel sa actioneze. ,,Trebuie sa va ocupati de ea" este foarte vag, mai ales ca noi chiar ne ocupam de copii, asa cum ne pricepem si cum credem ca e mai bine.
Spune-mi, Lina: fetita ta recunoaste obiectele din jur? Daca o intrebi unde este geamul, patul etc, ti le arata cu degetul sau cu privirea? Raspunde (intoarce privirea, devine atenta) cand o strigi pe nume? Isi manifesta clar dorinta de a avea un obiect, chiar daca prin semne numai de voi intelese? Vine la tine cand o strigi? Intelege ceea ce-i spuneti (hai afara, hai sa ne imbracam, sa mancam etc)? Ii plac jocurile, isi manifesta dorinta de a face ceva anume? Rade cu un motiv clar si de inteles pentru voi?
Daca raspunsul este afirmativ la aceste intrebari, mai mult ca sigur ca fetita ta este normal dezvoltata, doar ca are inca dificultati de a exprima verbal ceea ce isi doreste.

salutare sunt o mamica noua aici si am citit mesajul tau si as dori sa-ti raspund am un baietel de 1an si 6 luni si vorbeste de la 1an toate cuvintele posibile si acum a inceput sa le lege ,dar nu ar trebui sa-ti faci griji deoarece fiecare copil este deosebit in felul lui si o sa vorbeasca dar voi trebuie sa vorbiti incontinuu si sa-i explicati multe lucruri in cel mai mic detaliu eu asa am procedat si acum ne intelegem de minune mult sucees si nu iti face griji

Si eu la autism m-am gandit..dar hai sa nu speriem mamica....e doar o parere.
Insa nu amana sa te duci la un psiholog sau un logoped,deoarece cu cat te duci mai repede cu atat il vei recupera mai rapid.
Si daca poti, sa raspunzi la intrebarile ce ti le-a pus cristina_gl ....
Numai bine va doresc!

Multumesc din suflet, Cristina si celelalte mamici pentru ca ati fost receptive si mi-ati raspuns. Da, cred ca am sa mai consult si un alt medic. Cat priveste inrebarile pe care mi le-ati adresat, Cristina, la toate as raspunde, in principiu, "da" - ea reactioneaza la ceea ce ii spunem sa faca, imi da de inteles prin gesturi ce vrea ea, rade la anumite faze, incearca sa repete dupa noi ce spunem. Dar cateodata parca are faze in care se izoleaza de lumea inconjuratoare, parca refuza nustiucum sa fie prezenta aici, cu noi, asta dureaza secunde, ea isi fixeaza ochii intr-un punct si nu reactioneaza deloc, dupa care isi revine si totul continua. O sa ma duc la specialist si o sa aflu. Oricum, va multumesc pentru indiciile pe care mi le-ati dat si mai ales pentru faptul ca stiti exact cum sa incurajati alte mamici. Stiti cum e, noi nu ne nastem mame experimentate...

Lina, autismul inseamna izolare totala, copilul traieste in propria lui lume, pare ca nu intelege nimic din tot ce-l inconjoara, ba chiar se expune la pericole. Daca fetita ta relationeaza cu voi, comunica, fie si nonverbal, autismul este exclus. Momentele acelea de absenta nu sunt ingrijoratoare, atatat vreme cat sunt izolate. La varsta ei, deja poate sa aleaga daca sa reactioneze sau nu. Si daca n-are chef, asta e. La urma urmelor, si noi avem momente de absenta, cand ne cufundam in ganduri.
Cezar al meu a inceput sa vorbeasca in jur de doi ani. Pe la un an si noua luni a spus ,,mama" cu adresa, dar abia pe la doi si vreo patru luni a inceput sa ma strige cu hotarare. Acum nu-i tace gurita toata ziua si a recuperat rapid, este in rand cu copiii de varsta lui la capitolul acesta.
Ce mai poti sa faci? Sa nu te grabesti sa-i satisfaci dorintele atunci cand fetita vrea ceva. Las-o sa se straduiasca sa se exprime, insa nici n-o forta, daca nu poate. Nu trebuie s-o frustrezi. Momentul cand Cezar a inceput sa vorbeasca coincide cu cel al intoarcerii mele la serviciu. Daca eu eram mereu pe faza si il intelegeam, bona nu reusea sa faca asta. Motiv pentru care s-a enervat si s-a pus pe vorbit.
Mai mergi la un psiholog si vino cu vesti. Sunt incontinuaer curioasa inlegatura cu ,,fricile" acelea. De cine? De ce? Nu exista frici inexplicabile (anxietati) la varsta asta; doar temeri concrete, rezultate din experientele apropiate (teama ca mama pleaca la serviciu si nu mai vine, certuri in familie etc). Doar noi, cei mari, nu le putem crea, pentru ca avem mult mai multa experienta cu lumea inconjuratoare.