perioade dificile....

[ananda]

@ leoaica:

daca asa e el ma indoiesc ca se va schimba pana intr-acolo incat sa devinaa limbut. dar ceva mai deschis e posibil sa devina.

in general copiii tind sa aiba astfel de reactii cand au o fire mai putin comunicativa, cand au un sentiment al intimitatii mai puternic, cand incearca sa-si delimiteze propriul "teritoriu" sau cand parintii sunt prea perfectionisti si incearca sa aiba controlul in toate aspectele vietii lor. pana la un punct e normal sa nu-ti spuna niste lucruri... devine o problema insa cand nu-ti spune chiar nimic!

idei:
- incearca sa nu-l intrebi nimic o perioada dar sa-i povestesti ce ai facut tu, sa-l faci sa simta ca participa la viata ta din afara casei (adica e un mic adult!)
- intreaba-l daca are nevoie de ajutor la lectii, daca si-a facut temele, dar nimic concret despre scoala
- dupa un timp (sa zicem 2 - 3 saptamani) reincepi cu intrebari generice: daca se intelege bine cu colegii, daca-i place invatatoarea, dar nimic despre lectii
- intre timp vorbeste cu invatatoarea, explica-i problema si roag-o sa te anunte daca e ceva in neregula; eventual daca e mai deschisa poti s-o rogi sa vada cum se socializeaza copilul, cum raspunde la ore (daca e timid sau, din contra, obraznic), etc
- fa-ti timp sa fii asa cum ai spus: nu doar mami ci o prietena cu care se distreaza bine

poate ca ai facut deja multe dintre lucrurile astea, dar parerea mea e sa fii cat mai deschisa cu el: daca e tratat ca un adult se va simti valorizat si va fi mult mai dornic sa se deschida.



in loc de PS: pe mine mama nu m-a mai controlat/ajutat la lectii dupa primele saptamani din clasa I decat daca ceream ajutorul... asta ne-a scutit pe amandoua de multi nervi...

n-a avut niciodata motive sa se planga de rezultate!

[Claire]

Mina, merci ca ti-ai facut timp sa scri, n-am mai intrat in ultima vreme pe aici.
Mi se pare ca tu ai actionat foarte normal si ca ai facut cum ai simtit tu mai bine in legatura cu propriul copil.
Acuma depinde cat de mult te afecteaza/intereseaza parerea celor din jur.
Eu unde stiu ce am de facut nu ma intereseaza chiar deloc.
Am vazut ca Pierre are cam 3 ani deci nu este deloc intemeiata mirarea celor care ti-au spus ca l-ai lasat cateva zile sa plece cu tatal, ma rog, mie mi se pare foarte normal si firesc la aceasta varsta.
Unele lucruri facute la o anumita varsta sunt neindicate pt alta, depinde in ce etapa de dezvoltare e copilul.
Imi pare ca tu sti ce ai de facut de aceea ai incredere in ceea ce simti, ca faci bine.

Pe aici inca nu pot sa zic ca mi-am facut o perere completa despre educatia asta timpurie si din simplul motiv ca nu sunt in interiorul sistemului, doar asa ce prind din afara, dar mi se par destul de relaxati si parca iau lucrurile mai usor decat in Romania de exemplu, atat de usor ca pe unii ii socheaza, nu e cazul meu.
Doua exemple scurte:
Clima mai calda pana toamna tarziu, ca urmare multe terase peste tot, rar vezi o terasa unde sa nu fie un carucior sau mai multe, si partea interesanta este ca vezi la terase cu copii mici in carucior cam pana intr-un am si seara pe la 11 -12 In general mama sta la povesti cu cate o prietena la un suc si copilul doarme...sau nu

In general la terase nu e muzica afara, dar am vazut la terasele de la mare unde era cate un meci cu galagia aferenta sau urla muzica si unii copii dormeau in carucior seara pe la 11!

Si alta chestie, copii sunt dusi peste tot, toata ziua e plin de carucioare pe strada, inclusiv cand ploua sau e vant, unde stau eu e cam vant tot timpul, fiind aproape de coasta, si folosesc la greu acele huse de ploaie vant.
Si tin minte ca iarna trecuta la 5-7 grade afara si cu un vant rece de parca te taia, cei mai multi copii (mici) erau fara nimic pe cap in carucior
Si mie imi cam inghetasera urechile dupa o plimbare, o fi o modalitate de calire, nu stiu , tre sa ma informez

[Primrose]

[patrib]

Scuze mina ca ma bag peste subiectul tau dar vreau si eu un sfat in legatura cu comportamentul meu. Cam de 2 saptamani reactioneaza foarte urat la persoane straine.Este de ajuns sa-l priveasca cineva sau sa-i zambeasca si incepe sa tipe si sa se arunce pe jos. Imi este groaza sa mai merg la plimbare, sau in magazine ca nu cumva sa se uite cineva la el ca trebuie sa-l culeg de pe jos. La fel face si daca suntem acasa si vine cineva in vizita la noi.Sa fie vorba de timiditate sau altceva? Va spun, deja numai stiu ce sa cred, sunt oameni care-mi spun sa-l duc la doctor ca e bolnav. Voi ati trecut prin asa ceva? Cum sa procedez?

[Primrose]

Patrib, am vazut ca al tau este mic, nu? Poate pur si simplu ii este frica de straini. Ai intrebat doctorita pediatra?

[gazzella]

am trecut noi printr-o situatie oarecum asemanatoare
cand avea un an aveam nevoie de un certificat medical cum ca-i sanatos ca sa-l pot duce la piscina.
merg la pediatra cu el pentru a-l obtine.
il dezbrac, il pun pe masa aceea, pediatra incepe sa-l atinga, sa-l caute in urechi, gura, sa-l asculte, tot tacamul....
se vedea clar ca era dezorientat, nu intelegea ce i se intampla, intinde mainile dupa mine, eu sa-l iau in brate, pediatra ca "ce fac?
n-are nimic ca plange, toti copii plang." ca sa mi-l cantareasca mai incearca ceva timp, care mie mi s-a parut interminabil. intr-un sfarsit imi iau copilul in brate timp in care ea-mi zicea ca-s rau fraiera. imi da totusi acel certificat.
imi duc copilul la piscina, intru cu el la secretariat, incep crizele.
il inscriu repede dupa ies cu el afara. prima zi intram in vestiar care e tot o incapere ceva mai mica, vede cateva mamici acolo cu bb-ii lor si iarasi incep crizele.
imi zic: "il dezbrac repede si-l bag in piscina, el adora apa".
de unde! urla, il pun la san. 45 de minute la san, ochii mari. toti se distrau numai al meu era terorizat.
vin acasa si-mi zic: "dai naibii de bani, nu vrea copilul, asta e!"
dupa o luna imi spun ca poate ceva, ceva s-a schimbat.
il duc iarasi la piscina, am grija sa ajung in intarziere, nu vede pe nimeni in vestiar si e relaxat. il dezbrac, deschid usa de la vestiar si-l las sa observe apa.
iese 2 pasi, dupa fuge la mine. tot asa cam 2 saptamani timp in care io-l alaptam in vestiar
dupa vreo 2 saptamani ajunge sa faca chiar vreo 10 metri departe de mine.
imi spun: "daca ajunge ca macar sa vada piscina piticilor pana-n primavara e o mare realizare" ce sa ma mai gandesc la imersiuni si alte cele?
oricum perseverez, il duc in vestiar in fiecare luni si joi si-l alaptez
in fine, dupa alte cateva saptamani ajunge totusi la piscina piticilor.
acum trecem la alaptat langa piscina, eu pe jos, el in brate la mine.
intr-o zi vede o fetita de trei ani care sarea fericita in apa de pe bordul piscinii. il vad ca-i interesat, am grija sa ma asez intotdeauna in dreptul acelei fetite.
la un moment dat ma impinge, fuge inspre piscina si sare. am reusit in timp sa sar inaintea lui sa-l prind. de atunci cand il duceam la piscina reuseam cu greu sa-l conving ca nu se intra imbracati in apa.


patrib, nu pot sa-ti dau nici un sfat, doar tu poti sa gasesti raspunsul la problema voastra
vreau doar sa-ti sugerez sa incerci sa identifici cam ce ar fi putut sa declanseze aceasta fobie.

[patrib]

[patrib]

[Claire]

Patrib, vad ca baietelul tau are 1 an si 5 luni.
La varsta asta s-ar putea sa fie doar o accentuare a anxietatii de separare, care debuteaza in intervalul 7-9 luni ca o consecinta a faptului ca bebe incepe sa devina constient de prezenta mamei ca o persoana distincta.
Dupa o perioada de oarecare calm, la unii copii reapare aceasta teama de straini si in intervalul 12-16 luni, iar din ce ai descris tu poate ca asta este.
Aceasta teama este specifica acestei varste mai ales la copii care au stat mult cu mama si nu reprezinta un comportament anormal, ci din contra, arata ca copilul are o legatura de atasament, ceea ce este esential pentru un bun echilibru emotional.
Nici intr-un caz nu reprezinta o "boala" sau ceva negativ, este doar o etapa care nu va tine mult si va trece.
Asigura-l de dragostea ta pt ca la aceasta varsta tu esti universul lui.
In ceea ce priveste mersul la dr pediatru pt aceasta problema eu una sunt foarte foooarte sceptica, pt ca medicii pediatri nu cunosc in general elemente de psihologia copilului, pt ca e cu totul alt domeniu, si e de inteles, ba mai mult pot emite niste pareri care uneori sperie parintii, care majoritatea acorda multa autoritate sp

[alovel]