Forum CopilulMeu

Ce parere aveti de o mamica care are un copil suferind de o boala incurabila si care, dupa o lunga perioada de chin si suferinta a ajuns sa gandeasca ca mai bine isi gaseste linistea copilul. O condamnati sau nu?

Pune-ti mintea la contributie, poate iese ceva, ce zici?
Daca nu iese nimic, las-o asa!

Sa ne fereasca D-zeu de asa situatii cumplite....
Eu nu condamn mamicile aflate in situatiile respective, in situatiile in care se stie ca boala este in faza terminala. [:(]
Lili, draga, acesta este un subiect deprimant, mai ales pt. voi, cele cu copii si tocmai de aceea nu voi continua cu comentariile. [v]
Ramona, ce era asa greu de inteles in spusele lui Lili?
Fii atenta: ad literam = ea ne-a propus sa ne dam cu parerea vis-a-vis de atitudinea acelor mamici care, la un moment dat, intr-un moment de cumpana din viata lor ajung la acel punct in care se roaga ca suferinta copilului lor sa fie curmata, preferind ca in acest mod, copilul sa se linisteasca si sa scape de tot chinul provocat de o boala incurabila.. Noi ce am gindi despre acele mamici? Sint de condamnat sau nu? Am fost destul de explicita?

Dragelor,nu eram sigura de ce vrea sa spuna cu "sa se linisteasca copilul".
Dar,unele dintre noi,"pline de delicatete" ne recomanda de la inaltimea IQ-ului lor sa ni-l folosim pe al nostru...daca-l avem, ca sa intelegem mesajul...
Draga Suzana,iata ca exista si persoane(ca Libra) care au avut rabdarea sa explice cum stau lucrurile oricat de dramatica e situatia .Bravo Libra si multumesc!

Draga Ramona, eu consider ca Lili a fost destul de explicita. Si daca cerea o parere nu cred ca aveai nevoie de detalii. Oricum, vorba Librei, situatia e destul de dramatica. Si poate si Lili nu a vrut sa expuna prea mult. Ideea era sa-ti dai o parere si atat.

Of, cunosc o astfel de mamica. Fetita ei a luat virusul HIV in spital, in urma unei perfuzii. Totul s-a derulat cu repeziciune iar in faza terminala mamica se ruga la Dumnezeu sa se termine mai repede. Nu mai avea rabdarea sa se roage sa se termine usor ci mai repede. Cand a fost sa fie momentul era atat de obosita ca nu a avut putere sa planga pana dupa inmormantare. Si atunci a recunoscut ca a plans de eliberare ca de plans copilul si l-a plans de-a lungul celor 6 ani de boala. Crunt! O admir totusi ca a avut puterea sa se ocupe in continuare cu aceeasi dragoste ca si pana atunci de ceilalti doi copii pe care ii are. Doi baieti frumosi si destepti!

Hai sa raspund si eu daca tot am deschis subiectul asta!
Parerea mea e ca aceste mamici lovite de soarta nu trebuie condamnate! E atat de greu sa-ti vezi copilul bolnavior de la o simpla raceala, dar de la o boala mai grava??? Ti se face sufletul bucatele si tot ce-ti doresti e sa nu mai sufere! Uneori intervine un soi de egoism cand mamica isi doreste sa aiba puiul cat mai mult timp langa ea! Stiti ca oamenii care sunt pe moarte uneori nu pot muri pur si simplu din cauza dragostei imense pe care le-o transmit cei din jur? Intr-un fel straniu iubindu-i enorm ii impiedicam sa-si gaseasca linistea! E cu atat mai crancen si mai dureros cand e vorba de un ingeras mic! Multa putere le trebuie acestor parinti sa poata trai in continuare dupa o astfel de lovitura...sa traiesti printre amintiri...vesnic cu lacrimi...Imensa durere! Nu stiu de ce Dumnezeu permite asa ceva. Nu e drept!!!!!

Nu am raspuns pana acum la acest subiect! Imi este prea greu! Am in familie un asemenea caz, un nepotel! S-a nascut cu deficiente de vorbire si pareza. Stadiul lui de dezvoltare s-a oprit la varsta de 1 an, iar acum are 7(fizic se dezvolta normal). Nu va pot spune ce simte mama lui! Insa va spun ce simt eu! Mi se rupe sufletul, il iubesc ca pe propriul meu copil, iar el simte acest lucru. Nici nu va inchipuiti cat se bucura atunci cand ma vede, sau cand ma aude la telefon! Inchipuiti-va ce a simtit mama lui, in prima zi de scoala,atunci cand a implinit 7 ani! E invatatoare!Nici nu mai pot sa scriu!

Dramatic subiect! Eu nu as condamna nici o clipa o asemenea femeie! Inseamna ca pune mai presus linistea copilului ei!