Forum CopilulMeu

avem din ce in ce mai putin timp pentru cei mici. eu incerc sa ma bucur cat pot de perioada asta, cat stau cu bebe casa, dar deja ma ingrijoreaza ca va trebui sa ma intorc la munca :|...

cum face o mamica sa recupereze timpul petrecut departe de puiut? si unde scoti puiutul? si... sunt multe intrebari, ca tu ai vrea sa stea in sufletul tau, da' nu se poate :(

Nici nu ma gandesc sa-mi las bebelul! Doi ani ii stau sigur! Pana in momentu de fata am avut marea fericire de al vedea cum creste, primele lui prviri adevarate, primul zambet, primul gangurit, primul hohot de ras, momentuele in care a inceput sa prinda cu manuta lucrurile si, in continuare vreau sa-i fiu alaturi! Nici in ruptul capului nu m-as gandi sa-l parasesc ca sa ma duc la servici! Cele care n-au posibilitate, alta cale de iesire, le inteleg; dar cele care renunta de buna voie la aceasta fericire, nu le voi putea intelege niciodata!

Vezi tu..."de bunavoie"...nu stiu cate mamici renunta de bunavoie. Si eu am de gand sa mai fac un copil. Din pacate nu voi putea sta langa el mai mult de 4-5 luni. Nu imi permit financiar sa stau acasa pe cele 8 milioane (asta desi postul meu este al meu, nu mi-l ocupa nimeni, chiar daca stau cei 2 ani cu bb-lusul). Dar stiu ca in fiecare zi, de la ora 4 jumate dupa-amiaza stam impreuna.

sunt cazuri si cazuri. oameni si oameni, situatii si situatii. fara a judecat pe nimeni, sunt persoane - ca mine de alfel - care nu ar avea nervii sa stea non stop cu un bebelus. asta nu inseamna ca nu il iubeste la fel de mult. ba poate ca il iubeste si mai mult, s

Oana, te inteleg, desi sunt convinsa ca ai sa zici ca numai partial. Cand eram gravida ziceam ca nu am sa las pe nimeni sa stea cu bebe, ca vreau sa fie numai si numai al meu. Acum ca avem colici si ca dorm si eu putin, mi se rupe sufletul sa-l vad ca plange, si ca nu-l pot ajuta, e binevenit orice ajutor, sa am si eu parte de putin somn. Nu spun ca si cand bebe va creste si voi putea sa ma odihnesc si sa ma refac va fi asa, chiar daca n-ar fi rau dar cred ca e ok ca mama sa am o particica de viata si pt mine. Iar asta sa insemne ca-mi abandonez copilul. Stiu ca primul an, chiar primii doi ani sunt cei mai importanti si cei mai interesanti. Si imi doresc sa pot profita de ei, in masura in care am sa pot. Dar daca plec la servici la un moment dat, e pt ca asa e bine sa fie, bine pt toti. Am luptat putin sa obtin trasferul acesta, care mi-a adus cu el si impliniri, atat material cat si emotional, si nu-mi doresc nici sa pierd ce am facut pana acum. Ma gandesc cu groaza ca va trebui sa aleg intr-o zi. Pt mine partea materiala a avut intotdeuna un rol important, am trait pe pricipiul ca inainte de toate conteaza sa stii ca ai realizat ceva, apoi familie, copil. Dar cum spuneam, nici de el nu am sa ma rup prea curand. Gresesc, nu ma "rup", pt ca voi fi cu el, chiar daca o parte din zi nu, dar voi fi mereu cu el.

Mie nu mi se pare prea mult primii doi ani....

Dar de ce masori totul cu "primii doi ani"? Dragostea unei mame dureaza toata viata, nu doar primii doi ani. De ce sa facem referire doar la "primii doi ani"? Oana a scris foarte bine....mai bine o mamica care abia asteapta sa-si termine programul la servici pentru a isi vedea copilasul decat una nervoasa.
Si revin la partea financiara. Sunt familii in care tatal castiga foarte bine. Sunt familii in care se simte la buzunar daca mama sta acasa doi ani. Si atunci ce facem?
Iar topicul se referea la timpul pe care il petrecem alaturi de copiii. Eu sa consider ca nu-s o mama buna pentru ca o vad pe fiica-mea numai seara? Dar seara stam impreuna, povestim ce a mai facut in ziua respectiva, facem mancare , in w-e plecam numai impreuna peste tot, in concedii la fel...
In concluzie: Sa fim si putin realisti...

Eu mi-am luat la Ioana concediu. Am nascut in decembrie - in septembrie eram isterica si deprimata. Nu mai puteam sa car caruciorul sus-jos, parc-bloc, nu discutam decat de scutece, biberoane etc. Ma simteam mizerabil. Incepand cu octombrie, mi-am luat cateva ore particulare la o scoala (1-2 pe zi, in fiecare zi) si m-am bagat intr-o afacere cu cosmetice. Din banutii pe care ii castigam, mi-am permis sa-mi iau o bona timp de 4 ore pe zi, care statea cu fata si mai facea si ceva curat prin casa. Am inceput sa ma simt muuuuuuuuuuult mai bine. Si nu pot spune ca nu-mi iubeam copilul sau ca-l neglijam. Dar eram mai placuta companie pentru ea cat si pentru sotul meu. Ma simteam mult mai bine, "normala". In septembrie urmator am revenit la serviciu, renuntand la concediu.
Acuma, daca da Domnul si totul e bine, nu vreau sa stau acasa cu bebe 2. Fata va merge la gradi din septembrie, iar eu voi merge la serviciu. Programul mai scurt, de 6 ore (pe care sper sa le mai scurtez putin, cu intelegerea celorlalti) zic ca-mi va permite. Si mai e si partea materiala, da. Dar la mine a contat cel mai mult partea de confort psihic.

Da cu bebe 2 nu vrei deloc sa stai acasa ? Nu vrei sa-l alaptezi cateva luni , primele 6 sunt foarte importante. Pa.