"Cumpenele" copiilor nostrii.

[doina_m20]

S-a intamplat vreodata ceva rau cu copilul vostru? Ceva asupra caruia nu aveati nici un control; sau aveati; ceva care nu ati dorit sa se fi intamplat. Au ramas urmari sau s-a trecut peste "necaz"?

[doina_m20]

Am deschis acest subiect pt ca eu am trecut printr-o intamplare care mi-a lasat un gust amar,dar care din fericire nu a avut urmari grave in ceea ce-l priveste pe fiul meu.
A fost in vara anului 2002 exact acum 4 ani. Gabitu, baietelul meu cel mare avea pe atunci aproape 3 anisori. Abia ne intorsesem de la mare si eram foarte fericiti pt ca avusesem un concediu de vis.
Eu si cu sotul meu am reluat serviciul si il lasam pe Gabitu la soacra mea in grija cumnatei mele. Soacra-mea decide intr-o zi sa plece la tara la maica-sa si sa-l ia si pe baietelul meu (fara sa ne ceara permisiunea) cu ea. Binenteles ca si cumnata mea trebuia sa mearga cu ea si sa se intoarca in aceeasi zi. Au plecat dimineata, au lasat-o pe soacra-mea la tara si cand s-au intors, pe drum au avut un accident de masina. Soferul atipise la volan si a intrat cu partea dreapta a masinii (unde dormea cumnata mea) intr-un copac. Baietelul meu era langa ea si probabil din cauza izbiturii a cazut sub bancheta. Totul s-a intamplat ziua in amiaza mare, iar pe noi ne-au anuntat abia la 2 noaptea. Am inncremenit cand mi-am vazut copilul plin de taieturi pe fata de la geamurile care s-au spart in momentul impactului. Imi venea sa zbier de furie, sa-l strang de gat pe tampitul de sofer. Dupa ce a iesit in spital baiatul se trezea noaptea tipand, plangea si o striga pe "mama Lumi", asa o chema pe cumnata mea, care in urma accidentului a murit. L-am dus la mama mea si ea s-a dus cu el pe la biserica si pe la babe sa-l descante de sperietura. Acum nu mai are nimic. Isi mai aduce aminte vag de ce s-a intamplat atunci,dar eu incerc sa ocolesc acest subiect ca sa nu-i revina frica. Oare fac bine?

[ciombi]

imi pare rau de tot de ce s-a intamplat in familia voastra...
nu stiu sa iti zic daca faci bine sau nu....asta cred ca oricum in timp se va rezolva, probabil cand va fi mai mare baietelul...
eu pot sa iti spun din experienta propie, ca am avut un soc in copilarie pe care l-am uitat pana m-am facut mai maricica, asa de vreo 13 ani...si atunci mi-am adus aminte...am avut al doilea soc, pentru ca nu intelegeam cum am putut uita.....dar am patit socul la varsta de vreo 6 ani, s-ar putea ca Gabi chiar sa nu isi mai aduca aminte mai incolo, dar cred ca o oarecare sensibilitate ramane....
am ramas impresionata de ce ai povestit ....pupici pentru Gabita, sa aiba somn lin

[doina_m20]

Acum e maricel, are 7 ani, nu cred ca isi aduce aminte prea bine ce s-a intamplat atunci. Stiu ca m-a intrebat odata, cam la vreun an de la accident, unde e "mama Lumi". I-am zis ca e in cer. Mi-a spus atunci ca ar vrea sa-i creasca aripi sa se duca la ea sa o vada. Am inlemnit. I-am explicat frumos ca el trebuie sa ramana cu mami si cu tati si ca "mama Lumi" il vede de acolo si il apara de rauu. De atunci nu am mai vorbit de acest subiect. Acum o mai vede prin poze si imi spune : asta e mama "lumi". Si atat.
PUPICI SI MS PT RASPUNS.

[ciombi]

ce scump e , sa ii creasca aripi ....
cu toata placerea am raspuns...as fi vrut sa te pot ajuta mai mult...

[doina_m20]

M-ai ajutat mult ca mi-ai raspuns. Gabitu pare sa nu aiba sechele de pe urma accidentului (si-i multumesc lui Dumnezeu pt asta) dar eu si acum ma sperii daca primesc un telefon noaptea.PUPICI

[cristina_gl]

Doina, imi imaginez ce-a fost in sufletul tau! Si nici macar nu v-a cerut permisiunea sa-l ia pe Gabitu la tara! ,,Norocul" lui ca era destul de mic si a reusit sa uite. E adevarat, experientele negative ,,se cuibaresc" in inconstient, dar daca voi veti sti sa-l tineti departe de urmele intamplarii nefericite, va fi bine.

[doina_m20]

Da, asa e. E un copil tare bun si sper sa nu mai aiba parte de astfel de probleme.Eu am sa-i fiu mereu alaturi si am sa-i indrum pasii.

[ali23]

Ai fost tare...sincer nu stiu cum as reactiona in astfel de cazuri...si nici nu vreau sa-mi imaginez....
Ma bucur ca Domnul a fost alaturi de voi si de baietelul vostru si tot raul a mers spre bine...Multa sanatate!

[ananda]

doina, ma doare sufletul cand citesc asemenea povesti... bine ca baietelul tau e ok si nu a ramas cu sechele.

cat despre intrebarea ta... greu de raspuns! eu personal as incerca sa vorbesc cu el daca mai intreaba si sa-i explic pe intelesul lui. pentru ca orice trauma de genul asta lasa niste cicatrice in mintea noastra, iar faptul ca ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic nu rezolva problema. stiu ca e foarte greu sa-i explici ceva de genul asta unui copil mic, dar asa cum exista un proces de vindecare fizica exista si unul de vindecare afectiva: uitarea face parte din acest proces, dar o trauma atat de grava nu are cum sa fie complet uitata, doar ingropata in inconstient unde nu poti sa stii ce efecte are.

pana la urma tu iti cunosti cel mai bine baiatul si stii daca e mai anxios si o explicatie ar putea face mai mult rau decat bine. in principiu explicatia ar trebui sa vina cand va fi mai mare si va intelege altfel. daca el nu zice nimic lasa lucrurile asa dar daca te intreaba direct parerea mea e sa nu eviti subiectul pentru ca ii vei da senzatia de subiect tabu si daca va avea amintiri se va feri sa vorbeasca cu tine. indiferent cum abordezi problema, el nu trebuie sa simta ca pentru tine e un subiect dificil si stanjenitor. trebuie sa ai o explicatie cat mai fireasca pregatita pentru orice eventualitate.

va doresc sanatate si sa te bucuri de copiii tai!