cat, cum si unde petreceti timp cu ai vostri copii?

[MihaelaStoiciuc]

Ba da,cum sa nu... Dar n as intra in CIC - am concediul de lauzie, apoi mai am de luat o luna concediul de odihna, mai bag un medical... Pot sa-l iau cu mine la serviciu, am conditii... Nici nu m -ar lasa inima sa-l dau pe mana alteia asa de mic... Apoi vine vacanta de iarna... Incerca asa, dar daca nu merge... iti dai seama ca renunt la tot si stau cu el acasa.

[mamiy]

Io ma bagai ca musca'n lapte; stiu ca voi v-ati referit in general la timpul petrecut cu copiii vostri; intr-un fel cei noi nascuti se exclud; cine oate si cui ii convine sta cei doi ani acasa.
Si degeaba spuneti voi ca nu, dar sunt mame care nu vor sa stea prea mult cu copiii; am prietena care a spus ca nu-si alapteaza copilul decat trei luni ca ea nu vrea sa fie "legata" de el. Are prea multe de facut - si sa stiti ca are si bani, nu duce lipsa, deci nu era obligatoriu sa se intoarca la servici.

[oanadd]

problema banilor e prost inteleasa. la fel cum este si problema dragostei. depinde ce intelege fiecare prin dragoste. eu nu vad dragoste in a insista sa ai grija de un bebelus 24 din 24, timp indelungat, sa te epuizezi si fizic si psihic, sa cazi lata in fiecare seara, sa devii irascibila, nervoasa, sa-ti deteliorezi relatia cu sotul tau, si, in loc de armonie acasa sa aveti tensiune care mocneste.
la fel e si cu banii. nu lipsa lor de indeamna sa te intorci la serviciu, sausa continui sa profesezi, ci faptul ca inca mai poti sa fii obiectiv, sa vezi lucrurile asa cum sunt in realitate si sa nu te ascumzi in spatele unor false iluzii. o mamica nu inceteaza sa fie peste noapte ceea ce ea a fost pana atunci si devine, brusc, doar mamica. sunt mamici care prefera sa le faca pe amandoua, si le fac foarte bine, si mamici care vor sa stea cu bebe acasa, si iarasi o fac foarte bine. insa sunt multe care stau acasa degeaba. degeaba insemnand ca deja au obosit, s-au saturat si au devenit nervoase cu bebeii. am vazut sute de faze in care mamicile tipa la copii ca s-au saturat de ei, ca de ce ai urla, ca sunt satule... etc. la acele mamici era timpul de mult sa lase copii cu altcine acasa si sa inceapa lucrul.
nu spun ca la serviciu nu te obosesti, ca nu esti nervos si acolo, ca nu faci doua treburi, in loc de una, dar iesind din acest cerc vicios incepi sa te relaxezi pe alte planuri. sa zicem ca te

[adeluta75]

Eu una nu regret ca am stat 2 ani acasa,desi am pierdut foarte mult financiar si profesional.
Dar parca pe la 1 jumate simteam ca o iau razna...ca nu mai pot..incepeam sa urlu ca nebuna din cine stie ce .
Atunci mi-am dat seama ca mi s-a umplut paharul si ca ar fi cazul sa schimb ceva in viata mea...de schimbat nu am schimbat mare lucru ,dar am incercat sa ma detasesz un pic de copil si sa ma mai gandesc si la mine.
Si am rabdat asa pana la 2 ani cand m-am intors la servici...apoi a venit o parte si mai grea..sa ma reobisnuiesc cu ritmul de lucru,cu colegi noi etc.
Sincer inca nu stiu cum mi*a fost mai bine,cand stateam acasa sau acum???
Cand stateam acasa am pierdut anumite lucruri,acum pierd altele
Ma doare cand copilul meu..soarele meu,... imi spune un cuvant nou cand vin de la servici si nu eu am fost aceea care l-a invatat....ma doare cand se trezeste dupa masa, si cand ma vede pe mine, mai schinceste dupa bona....desi dupa aceea se comporta normal...ma doare cand eu impun un program de alimentatie si nu se respecta in totalitate.....
Iar timp liber daca aveam putin inainte...acum nu il mai am deloc....il pot avea, dar renunt la treburile casnice....si uite asa intru intr-un cerc vicios din care greu mai ies.
In concluzie trebuie gasit un echilibru in toate..dar nu e asa simplu...cel putin pt mine.

[dragomir lucia]

si eu sunt o mamica care a stat acasa ce-i doi ani,plus toata sarcina...in august incep munca....sincer va spun ca as mai sta acasa,si nu pt ca as avea un servici greu sau altceva,ci pur si simplu pt ca mi-am construit o noua viata in acesti ani ,cu care ma simt foarte bine....nu mi-a lipsit nimic,nu am clacat,nu am exagerat cu grija fata de copil....spunea cineva de 24/24.....pur si simplu m-am obisnuit cu ritmul asta...am timp de toate,imi rasfat familia,sunt odihnita,nu am niciun stress...
pe de alta parte abia astept sa-mi revad colegii,sa-mi creasca un pic pulsul cand il vad pe sefu nervos....sa am putina actiune in viata mea....
in acesti doi ani aproape tot timpul meu i l-am dedicat copilului si sunt multumita cu asta....nu in sensul ca am stat non-stop cu el,dar spre exemplu si programul meu de relaxare era facut in functie de al lui,mai intai sa-l stiu pe el cu toate in regula...si apoi ma ocupam de restul....
nu am avut un copil dificil,poate de asta spun ca as mai sta acasa...pe de o parte...cand voi incepe munca peste aproximativ o luna o sa va spun ce simt si cum ma impac cu toate....

[Primrose]

Desi copiii mei sunt mari (9 si 11 ani) petrec destul de mult timp cu ei.
Intai este perioada de masa (1 data sau de 2 ori pe zi) care se prelungeste de multe ori cu suete in toata regula.
Apoi, am facut un obicei sa ne uitam impreuna la desene, filme, sa jucam carti, sa facem spectacole in casa si sa citim impreuna carti de copii si reviste.
Seara (mai ales vara) iesim deseori impreuna in parc si inainte de culcare avem discutii libere si povesti.
Ii duc periodic la muzee (programe pentru familii), antrenamente pentru sporturile lor (acum mergem la bazin), teatre, filme (in functie de sezon).
Concediile ni le petrecem impreuna - anul asta am mers in vacanta de Paste la Viena (unde am vazut Praterul, Gradina Zoologica, Muzeul Tehnic si altele) si in iulie - la Costinesti.

Am stat si eu cu copiii 5 ani acasa si credeam ca in veci nu o sa mai am timp liber, dar, pe masura ce cresc, incep sa fie interesati de prieteni, de distractiile varstei lor si petrec mai putin timp in familie.
Cred ca este foarte important sa pastram legatura cu copiii inca de micuti pentru ca, in timp, ei devin foarte independenti.

Asta inseamna ca, indiferent daca avem un serviciu sau nu, sa avem un ritual al nostru (la masa, la culcare, in week-end), un timp in care ne plimbam, ne jucam, stam de vorba cu copiii nostri.
Chiar daca nu este mult timp acela, tot trebuie sa existe.

In definitiv, suntem diferiti, familiile noastre sunt diferite (cu 1, 2 sau 3 copii), unele familii au bunicii de ajutor (noi ii avem), altele se bazeaza pe bona, unii copii sunt mai dinamici, cer mai mult, altii sunt interiorizati si sunt mai "cuminti", unele familii au un venit mai mare, altele se zbat sa supravietuiasca.
Si in functie de toate aceste coordonate (si de temperamentul/educatia lor), mamele aleg sa mearga sau nu la serviciu.
Cam asta e parerea mea.

[P-Mihaela]

Noi lucram si eu si sotul insa avem norocul sa lucram in ture si astfel incercam sa evitam sa fim amandoi pe aceeasi tura pentru ca unul dintre noi sa stea cu piticul acasa . Atunci cand unul dintre noi este acasa merge cu el in parc , cu sotul meu merge in parculetul de langa bloc unde se joaca cu alti copii si se da pe topogan , cu mine insa are un ritual mergem pe jos pana in parcul Moghioros ne jucam acolo cam o ora sau mai mult si apoi cand ne intoarcem ne oprim si in parculetul de langa bloc ( si asta de 2 ori pe zi ) eu sunt terminata cand ajung acasa dar sunt multumita ca el este fericit . Insa toate astea primavara , vara si toamna cand se poate caci atunci cand este frig si ploua ne jucam in casa sau mai mergem la un mare magazin ( nu stiu daca pot da nume ) unde este un spatiu de joaca si se poate juca acolo 1 ora . Iar in vacante mergem la rudele noastre in Amara si se joaca in voie acolo sau la mare la o gazda f.f. draguta unde este incantat ca se joaca cu nepotul gazdei . Mie imi este dor de timpul cand stateam acasa cu el , in fiecare zi mergeam in alt parc nu conta cat de departe era , acum timpul petrecut cu el imi pare atat de putin si toate concediile se termina parca atat de repede .

[robertzica]

Cu prima fetita am stat acasa 2 ani. Am avut noroc pentru ca am putut sa si lucrez de acasa asa incat sa am si bani si sa pot fi si cu ea destul de mult timp. De felul meu sunt o fire foarte activa si nu as fi rezistat sa stau acasa fara sa fac nimic altceva decat sa am grija de copil. A fost o experienta extraordinara sa fiu langa fetita mea aproape tot timpul: sa spuna primele cuvinte cu mine, sa faca primii pasi cu mine, sa mergem in parc ore intregi in fiecare zi. A fost frumos, interesant dar si obositor pentru mine asa ca nu regret nici o secunda.

Mi-as fi dorit ca si la a doua fetita sa pot face acelasi lucru dar situatia s-a schimbat din mai multe privinte... am plecat din tara si avem nevoie de bani, eu am nevoie sa ma acomodez aici si nu o pot face stand in acasa cu copii, fetele au nevoie sa se adapteze la lumea de aici... Asa ca eu merg la serviciu iar ele la day-care (o doamna care toata viata a avut grija de copii la ea acasa... este un fel de minigradinita unde merg 5-6 copii).

Mi-a fost cumplit de greu sa o las pe Andreea acolo la 3 luni... Am pus-o in bratele doamnei si am plecat cu ochii in lacrimi. Daca as mami fi intarziat o secunda nu cred ca as mai fi putut pleca fara Andreea. Cand am mers sa o iau acasa, era toata un zambet... mancase bine, pampersul era schimbat, hainutele curate... dormise, era fericita ca a stat intre copii. MI-am dat seama atunci ca problemele sunt in mintea mea si provin din ideea ca orice ar fi copiilor le este bine numai langa mama...

Acum fetele merg la Sharon (doamna de care spuneam), eu si tati la serviciu. Ne vedem seara acasa, cu totii... obositi dar fericiti ca suntem din nou impreuna. Stam la taclale, mergem in parc, ne jucam, ne uitam la desene, ne pupacim bine, citim povesti... iar eu am scapat de senzatia ca sunt doar o femeie care sta acasa, ca tot ce fac este pentru copii iar eu nu sunt in stare de mare lucru...

[raisa5]

Cu un copil ar trebui petrecut foarte mult timp. Daca nu vei face aceasta atunci el va stii si pe viitor va deveni deprimat, zicandu-si in gand: "Ei niciodata nu au avut timp pentru mine" si chestii de acestea.