Copilaria a trecut. Parintele isi cunoaste deja copilul: ce preferinte are,
ce calitati manifesta, cat este de dependent de de el si cat inca se mai
rasfata. Este o perioada deosebita pentru copil pentru ca el constientizeaza
pe zi ce trece, cine este el cu adevarat, ce trasaturi bune are, ce
apucaturi nu poate domina, cum este apreciat de catre cei din jur. Vointa ii
este de abia in formare. Orice mic efort il cam face sa dea inapoi si, gandindu-se in general mai mult spre el, se vede singur, lisindu-i comunicarea si nevoind sa-si recunoasca neputinta sau abilitatea de a depasi obstacolul, il evita. Mijloacele de evitare a unei situatii pentru care nu se simte pregatit, devin un scop care depaseste si il atrage mai mult decat acceptarea de a cere un sprijin din afara, de la cei apropiati. Se plange celor de varsta lui, care nici ei nu stiu mai mult, in loc sa ceara sfatul
parintilor de care, intr-un fel, vor sa para cat mai independenti. Adolescenta este perioada in care copilul ori devine constient ca trebuie sa lupte si va cauta sa-si gaseasca armele care i se potrivesc, ori se va lasa pe seama parintilor sau a altora devenind cu timpul un neadaptat fata de cei din jur si un parazit. Aceasta transformare interioara a tanarului iesit din copilarie nu este vizibila parintelui dintr-o data si poata fi depistata de parinte doar daca acesta are ragazul si rabdarea de a se interesa frecvent si de a comunica continuu pentru a afla mecanismul de gandire al tanarului, dorintele lui, sperantele de viitor, si cum intelege el - corect - lucrurile care se petrec in jurul lui. Subconstientul adolescentului arata problemele cu care el in mod real se confrunta. Acestea trebuie cunoscute de fiecare parinte care vrea sa-si indrume eficient propriul copil inainte ca acesta,
prin teribilismul varstei sa ajunga sa nu-l mai asculte, sarind direct la faza de "independenta". Ceea ce se construieste in perioada adolescentei
intre parinte si copil este baza legaturilor lor profunde ce vor dainui intreaga viata.
