Forum CopilulMeu

Fiica mea are aprope 10 ani si nu mai ma asculta absolut deloc.
Nu manca nimic din ce gatesc, am ajuns cu ea in spital cu gastrita.
Vorbesc cu ea si zici ca este pe alta lume.
Trebuie sa urlu ca sa ma bage in seama.
Ma ignora, nu stiu ce are.
O ducem peste tot, face in mare parte cam ce vrea ea, nu o constringem cu nimic.
Cand vine vorba sa asculte ceva, zice ca nu vrea, da din umeri.
Cu mancarea e trista situatia.
Nu maninca cu zilele, sincer, nu stiu cum rezista.
Se pune la masa si nici macar nu gusta si spune ca nu vrea ca nu-i place.
Am dat o gramada de bani pe spitalizare, bine, o sa ii luam inapoi de la asigurari, dar probabil in citeva luni.
Nimic din ce ii spun nu intelege, am ajuns la disperare
Ce sa fac, ca ajung curand la balamuc?

...si totusi, la scoala cum se comporta? ai discutat cu invatatoarea?...nu ma refer la performante scolare, ci comunicare...poate ca n-ar fi o idee rea sa discuti cu invatatoarea si sa consultati macar psihologul scolii...nu vreau sa te necajesc, dar undeva e o problema, pe care, daca nu vrea sa o discute cu tine, ar fi bine totusi sa gasiti pe cineva, chiar specializat.

Mc frumos pt raspunsuri.
Pai la scoala e super ok, invatatoarea e mai mult decat multumita de relatiile ei cu colegii.
Toata ziua o suna fetele din clasa sa se intalneasca si sa se joace.
Este venita doar de un an jumatate aici in clasa si s-a integrat foarte bine.
Pai de slabit, nu prea mai are ce.
Are 158 cm si 35 de kile.
Plus ca fetele de la ea din clasa sunt total pe linga cu subiecte gen slabit.
Mai vin la noi la masa si rad tot, de te miri unde intra.
Am fost vara treuta la un psiholog si aia nici n-a vrut sa se uite la ea, m-a luat pe mine la rost ca eu sunt cu capul plecata.
O sa mai incerc prin iulie sa caut altul, poate daca sta cu ea de vorba afla ceva

Amelie refuzul mancarii si comportamentul asta ciudat au coincis cumva cu vreo mare schimbare in viata ei? La varsta lor sunt foarte sensibili si influentabili si in general se razbuna pe hrana iar pana la disfunctiile alimentare mai e doar un pas. Ai incercat sa vorbesti tu cu ea ca intre fete?
Poate totusi este doar o perioada care va trece de la sine....insa pe langa psiholog nu ar fi rau sa ii faci si un control medical amanuntit. Cand ati fost internate pt gastrita nu v-au sugerat ce este de facut; ai vb atunci cu medicul despre problema asta?

Buna.
Ea niciodata nu prea a fost mancacioasa, dar in ultima vreme parca e si mai rea situatia.
De la spital ne-a dat doar tratamnet, omeprazol o luna si dupa aceea iarasi la control.
Sunt convinsa ca o doare si faptul ca are o sora mai mica si atentia mea e impartita la doi acuma.
In general e un copil bun, dar o mai ia pe aratura cu ignorarea si neascultarea.
Nu ii cer imposibilul, nu e frec la cap cu zeci de lectii, face ce are de la scoala si mai facem din cind in cind ceva in plus.
In vacante, o consultam si pe ea cam unde ar vrea sa mergem.Nu stiu, ma depaseste rau situatia

Asa cum au scris si fetele, probabil ca ceva a determinat-o sa refuze mancarea. Incearca sa iti dai seama care a fost motivul/motivele; s-a intamplat ceva mai deosebit in perioada in care a inceput sa nu mai manance?
De obicei o intrebi ce i-ar placea sa manance, de ce ar avea pofta, sau primeste mancarea fara sa-si exprime opinia? Stabileste cu ea meniul zilei, vezi daca se arata incantata. Daca da, incearca sa o atragi, sub forma unui joc, in bucatarie pentru a te ajuta (intr-o mica masura, bineinteles) la prepararea mesei. Daca i se va parea distractiv, poate va fi mai motivata sa manance atunci cand se va servi masa.
Faptul ca are o sora mai mica care capteaza atentia familiei poate fi un motiv de suparare, de obicei cam asa se intampla in familiile cu mai multi copii, apare gelozia fraternala. Trebuie sa discuti cu fiica cea mare, sa-i explici ca o iubesti la fel chiar daca a mai aparut un nou membru in familie si ca surioara are nevoie de atentie si grija din partea parintilor deoarece este mai mica. Poti sa-i amintesti ca la fel te-ai comportat si cu ea cand s-a nascut, ai iubit-o la fel si ai avut cea mai mare grija pentru ca ea sa creasca sanatoasa etc. Nu stiu cat de mult va intelege ea faptul ca iubirea ta de mama este egala pentru ambii copii, dar tu incearca, aminteste-i mereu acest lucru. Poti sa o implici pe cea mare in cresterea surioarei pentru a-i dezvolta simtul responsabilitatii, dar nu o forta. Daca vede acest lucru ca pe o obligatie, poate ajunge la sentimente neplacute, de invidie, gelozia se poate accentua.
Nu stiu care este relatia voastra, dar fii prietena fiicei tale, arata-i ca o intelegi, o sustii si ca o vei iubi mereu indiferent de ce s-ar intampla. E important sa stie ca are parte de iubire neconditionata din partea parintilor, iubire care nu se va schimba odata cu aparitia surioarei.
Spuneai ca trebuie sa tipi ca sa te bage in seama. Pune-te putin in locul ei. Nimanui nu i-ar placea sa aiba parte de tipete din partea mamei, mai ales daca este vorba de un copil. Copiii sunt foarte sensibili si "inregistreaza" toate evenimentele, chiar daca nu arata acest lucru. Eu te cred ca nu tipi de dragul de a tipa, ci pentru ca ajungi la capatul rabdarii, dar tine minte ca VORBA DULCE MULT ADUCE!
Succes!

Spuneai ca trebuie sa tipi ca sa te bage in seama. Pune-te putin in locul ei. Nimanui nu i-ar placea sa aiba parte de tipete din partea mamei, mai ales daca este vorba de un copil. Copiii sunt foarte sensibili si "inregistreaza" toate evenimentele, chiar daca nu arata acest lucru. Eu te cred ca nu tipi de dragul de a tipa, ci pentru ca ajungi la capatul rabdarii, dar tine minte ca VORBA DULCE MULT ADUCE!

Din pacate de multe ori trebuie sa ne impunem si astfel, Cristina...cel mai tare urasc sa tip la copiii mei, eu una sunt scoasa din uz vreo 2 zile dupa ce ma cert cu ei, insa de foarte multe ori n-ai nicio sansa in fata lor.
M-am gandit mult la ce zicea Amelia...caci si noi avem o problema asemanatoare, pe doua voci...bine la mine nu exista refuzul mancarii, insa de multe ori ma trezesc vorbind si explicand doar de dragul de a ma auzi...si cel mai tare sa ingrijoreaza ca deocamdata sunt inca mici...ce vor face mai incolo?!...

Sa nu ma intelegeti gresit... nu judec pe nimeni pentru ca tipa la copii... stiu foarte bine ca tipatul este inevitabil in multe situatii, mai ales atunci cand nu merge cu vorba buna.

Nu cred ca -s multe mame (aici pe forum ma refer)care aplica tipatul ca metoda de impunere,cred ca e momentul cand nu ne mai stapanim pur si simplu.Ca sa citez din cineva interesant ''perfectii de apartament"ma sperie...