by nina cosac » Sun Sep 18, 2005 7:51 pm
Uite ce am gasit:
"De ce vorbeste prost?
Invatarea vorbirii nu se realizeaza intotdeauna fara poticneli. Copilul se poate confrunta cu dificultati mecanice de exprimare si atunci este bine sa se consulte un logoped. Dar anumite tulburari ale articularii si vorbirii pot fi legate de conflicte psihologice. Comportamentul parintilor si al anturajului apropiat conteaza mult. El risca sa impiedice invatarea vorbirii, si chiar sa provoace un soc afectiv care determina uneori un regres.
O invatare impiedicata
Tulburari de articulare cum sunt vorbirea peltica (sau sigmatismul) pot sa apara in timpul invatarii vorbirii si sa persiste la copii care nu si-au castigat o autonomie suficienta. Uneori aceste tulburari se intalnesc in familiile unde parintii, in mod involuntar, au tendinta de a infantiliza in mod excesiv. De exemplu atunci cand se induiosaza de aceste mici defecte ale modului de exprimare, pe care le gasesc atat de nostime - avertizeaza pediatrii. Sau si prin intermediul felului in care se adreseaza copiilor : anumiti adulti recurg la moduri de vorbire zise copilaresti. Ei folosesc o vorbire nesigura si imperfecta, care nu stimuleaza copilul si il poate impiedica sa faca progrese. Ba chiar, il mentin intr-o stare de nediferentiere folosind prea des o exprimare impersonala, de tipul : "ia sa vedem ce prostioare am mai facut noi ?".
Impactul socului afectiv
Dificultati pot apare si in mod brutal si ele pot sa incomodeze realizarea de progrese, sau chiar sa provoace, cu ocazia unui soc afectiv, un regres. Anumiti copii incep din nou sa "vorbeasca ca bebelusii", articularea devine mai putin clara. Se inregistreaza atunci o hipotonie articulatorie. Altii incep sa se balbaie, in timp ce anterior vorbeau corect. In anumite cazuri extreme, copiii se afunda in mutism: fenomen observat uneori la cei care au fost victimele unui viol. Refuzul de a se exprima este intr-adevar semnul unui conflict psihologic intens sau al unei opozitii pronuntate fata de adultul-educator.
Un soc afectiv mai mult sau mai putin vizibil este adesea cauza tulburarilor de vorbire: sosirea unui fratior mai mic, un traumatism familial, un divort, un deces... Un copil victima a unei nedreptati poate de asemenea sa reactioneze in modul sau de vorbire. Evenimentul aflat la originea socului este uneori evident in ochii parintilor, dar se poate si ca el sa treaca neobservat. In toate cazurile putem incerca sa intelegem impreuna cu copilul cauzele si originea tulburarilor sale. Daca ele persista, interventia psihologului se poate dovedi utila.
In toate cazurile, evolutia este foarte variabila. Ea depinde mult de context, de atitudinea parintilor, de toleranta lor si de incurajarile adresate cu prisosinta copilului. Tulburarea poate dispare de la sine, dupa o reeducare logopedica sau in cadrul unui tratament psihologic.
Vorbeste prost: atitudinea corecta care trebuie adoptata
In cazul tulburarilor de articulare (vorbire peltica, sasait ...)
Parintii trebuie sa devina constienti de modul in care isi trateaza copilul si sa evite sa-l infantilizeze peste masura. A i te adresa ca unui om mare, a-l responsabiliza, il poate incuraja sa vorbeasca mai bine. Este preferabil sa se foloseasca "eu" sau "tu" in loc de "se" sau "noi" atunci cand i se vorbeste. Trebuie sa va abtineti, evident, de la mustrari in public.
In cazul balbaielii
Este important ca parintii sa-si pastreze rabdarea. Adeseori copilul care se balbaie este nervos, obositor de suportat. Este preferabil sa rezistati imboldului de a-i trage un perdaf. El face eforturi, dar uneori ele insele sunt cauza balbaielii lui. Este inutil atunci sa-i ceri sa se straduie mai mult. Copilul trebuie sa invete sa se relaxeze, sa fie destins pentru a se exprima mai bine, si de asemenea sa i se dea exemplu in acest sens.
Evitati, de asemenea, sa-l intrerupeti.
In toate cazurile, nu radeti de el, nu-l imitati. Nici nu va faceti ca problema nu exista, trebuie gasita o cale de mijloc intre a-l mustra sistematic cu riscul de a umili copilul, si a va face ca totul e in ordine...
Cum sa se remedieze dificultatile de pronuntie la copil?
Invatarea vorbirii intervine intre 2 si 3 ani. Nu arareori copilul se poate confrunta cu unele dificultati de invatare. Este inutil sa va nelinistiti prematur. De cele mai multe ori aceste dificultati sunt trecatoare si corespund instalarii vorbirii. Cu toate acestea, in cazul unor tulburari persistente si sistematice (copilul se "impiedica" mereu de aceleasi sunete, le inverseaza sau nu reuseste sa le pronunte) se poate realiza cu incepere de la trei ani un bilant logopedic, la recomandarea medicului curant.
Vorbire peltica si restul
Articularea este un fenomen mecanic care depinde de actiunea combinata a maxilarului, a boltii palatine, a limbii, a obrajilor si a buzelor. Este nevoie de un interval de timp pentru ca ea sa fie instalata.
Astfel, inainte de 4 ani, nu arareori se intampla ca articularea sa fie inca imprecisa. Pronuntia anumitor foneme este intr-adevar mai greu de invatat. Logopezii sustin ca "cel mai dificil de spus este "p". Iar stapanirea lui "s" si "j" dureaza cel mai mult". Tulburarile de articulare reprezinta dificultati permanente si sistematice de pronuntare a anumitor foneme. De exemplu, in vorbirea peltica (sau sigmatism), "s" urile devin "s"-uri si "j"-urile, "z"-uri. Iar "sasaitul" este un zgomot parazit datorat unei scapari laterale de aer care insoteste producerea "s"-urilor, a "s"-urilor, "j"-urilor si "z"-urilor. Uneori copiii se confrunta si cu dificultati de pronuntare a unor sunete, pe care le inlocuiesc cu altele : "c"-ul ("k") in loc de "t", "g"-ul in loc de "d"...
Dar aceste tulburari, fie ele trecatoare sau persistente, in nici un caz nu anticipeaza tulburari de vorbire ulterioare, ca de exemplu dislexia. In schimb, ele pot avea consecinte asupra scrisului, caci copilul va scrie sunetele asa cum le pronunta.
Cum sa se remedieze situatia
Daca li s-ar lua copiilor tetina - ne garanteaza logopezii - 50% din cazurile de tulburari de articulare ar dispare de la sine. Tetina este intr-adevar vinovata de intarzieri in vorbire, prin aceea ca ea nu incita copilul sa vorbeasca. El se inchide in sine insusi si este exclus de la comunicarea cu ceilalti. Acest fapt ii taie dorinta de a comunica prin vorbire, asadar el nu face progrese in invatarea articularii. Tetina nu ar trebui sa paraseasca patul copilului. Ea ii poate fi de folos ca sa adoarma sau daca este foarte necajit, dar atat.
Foarte adesea, vorbirea peltica si alte neclaritati dispar singure daca, din cand in cand, adultul corecteaza simplu si binevoitor copilul in ceea ce priveste pronuntia. Daca, in pofida tuturor eforturilor, tulburarile persista, se recomanda ca in acest caz sa fie consultat un logoped. Acesta va stabili un bilant, si se va putea intreprinde o reeducare cu incepere de la varsta de 4 ani. Cu cat profesionistul intervine mai devreme, cu atat reeducarea va fi mai eficace.
Uneori tulburarile de pronuntie sunt datorate unei malformatii fizice (in general diagnosticata anterior) sau unei maladii neurologice (atunci sunt insotite de alte simptome). Dar in cele mai multe cazuri, reeducarea logopedica reuseste sa rezolve aceste mici defecte ale modului de exprimare, care in societate pot deveni foarte jenante."
Parerea mea este sa nu o iei in tragic.Dar nici sa nu o lasi nerezolvata. Consulta un logoped sau un psiholog de copii. Iti tin pumnii. Succes!
