Forum CopilulMeu

Stiu k nu-i bine deloc ceea ce spun, dar chiar am inceput sa-mi pierd rabdarea...Alex a racit azi (n-o mai facuse din august si eram tare multumita), si asta pt k a urlat tot drumul din parc pana acasa (adik vreo 30min)... De ce? N-as putea spune cu exactitate..., dar cred k i se pusese pata pe caruciorul altcuiva...Cert este ca eram atat de satula de ifosele lui incat chiar l-am lasat sa urle, constienta fiind k e frig si poate raci. Adik a inceput sa-mi fie din ce in ce mai greu sa fiu acea mama exemplara, intotdeauna zambitoare..., mai ales cand ii explic toate cele, iar el o tine pe a lui: urla! Sper ca atunci cand voi incepe serviciul sa-mi reintru in simtiri... Trebuie sa spun ca, in afara de sotul meu, nu am absolut niciun ajutor aici, ceea ce ma face deseori sa ma simt atat de coplesita...Chiar si cand am fost la medicul de fam sa ne facem niste analize de rutina, a trebuit sa ne ducem cu in brate, pt k nu avem cui sa-l lasam Stiu k nu-i bine sa ma rastesc la dar...nu mai pot...

Draga mea, te inteleg perfect, suntem in aceiasi situatie.Singuri in oras, cu bunici la sute de km distanta.Acum avem dadaca, de fapt de cand David avea un an jumatate, pentru ca eu simteam ca turbez acasa.Nu ca nu l-as iubi, dar simteam nevoia sa fac si alceva.Asa ca am angajat femeie si din martie merg la lucru, de unde chiar daca vin obosita parca sunt mai bine dispusa si mai impacata cu mine si atunci nu rabufnesc, ca atunci cand stateam acasa.Cat despre mama exemplara, zimbitoare, care nu urla niciodata, nu cred ca exista, doar daca ai o mare doza de nesimtire indiferenta (nu vreau sa jignesc pe nimeni), dar oameni suntem cu totii.
Va pup si va urez multa rabdare si succes.


[/url]

Vad ca avem copii de-o seama! Te inteleg foarte bine si stiu prin ce treci! A mai avut si al meu copil etape din astea si se intampla si acum daca nu-i fac pe plac... Eu una l-am mai tras de perciuni,si pe strada si acasa...i-am mai dat palmute la fund...insa cel mai bine functioneaza cand il cert bine si plec de langa el...il alung chiar de langa mine! El urla de-a binelea,ma doare sufletul,dar dupa aia se vad rezultatele! Cand suntem afara (noi iesim de multa vreme fara carut)il iau in brate fortat si il duc in casa..in casa isi ia papara...Si a doua oara la fel...Recunosc ca in ultima perioada se intampla mai rar sa faca episoade din astea...si chiar ieri a fost unul... Eu una nu ma enervez,il las sa se tranteasca pe jos,il las sa-si faca mendrele si cand il vad obosit ii bag biberonul cu apa in gura si gataaa....Ce sa fac,se murdareste,se mai loveste,insa ii arat ca nu ma impresioneaza cu fitzele lui. Cand e calm de-a binelea,ii explic frumos ce tare m-a suparat...sunt sigura ca ma intelege si sper ca in timp sa avem rezultate!

Va multumesc pt sustinere Incerc din rasputeri sa fac totul "ca la carte" dar trebuie sa recunosc ca nu prea imi iese... , iar cand Alex ma lasa sa inteleg k vorbesc singura imi vine sa... Sper k din ian. cand vine bona sa am si eu putin spatiu de miscara, sa mai "respir" putin. Astazi m-a vizitat o veche colega de liceu care mi-a spus k m-am schimbat f mult... Din ce in ce mai multe pers. imi spun treaba asta [:(] K nu mai sunt vesela, ci mult prea serioasa...etc Nu stiu cum sa ies din starea asta... si este si destul de greu atata timp cat parca am 1 lant legat de picior si de blocul asta [:(] Sper k de la anul lucrurile sa reintre pe fagasul lor... Va si va multumesc inca odata ca-mi sunteti aproape!

ninne draga mea...
ma regasesc in tot ceea ce spui....si eu mi-am dorit copillul atat de mult, am facut chiar si tratament pentru a-l putea concepe,insa ,de cand a venit pe lume,pentru ca nimeni nu s-a gasit sa-mi dea o mana de ajutor, m-am transformat intr-un leu. urlu si-mi pierg rabdarea cu sarmanul copil,care ,pana la urma,nu are nici o vina,decat aceea poate de a fi prea mic pentru nervii nostri .insa ,pentru ca se apropie sa implineasca 3 ani si a inceput sa devina mai constient de ceea ce in jurul lui, ma EDUC sa fiu mai rabdatoare,fara a-l rasfata insa. de la o anumita varsta,vor fi constienti de copilaria lor si vor avea amintiri. iar noi ,ca mame,trebuie sa fim amintirea lor cea mai frumoasa. e pur si simplu ce-mi trece prin minte la ora asta.
ca iti vei reveni odata cu reinceperea serviciului, e o iluzie......
poate ca nu vei mai fi in casa toata ziua. insa atunci vor aparea alte probleme: trezitul de dimineata,fuga spre gradinita, serviciul...iar acasa,papica,somn,iar dimineata,iar alergaturi....
ce sa facem, daca nu ne ajuta nimeni?
sper sa merite intr-o buna zi tot efortul asta. si copiii nostri sa ajunga destepti si cu bani,ca sa ne intretina la batranete
glumesc desigur.
incearca sa zambesti atunci cand iti vine sa urli. eu o fac.

ninne draga mea...
ma regasesc in tot ceea ce spui....si eu mi-am dorit copillul atat de mult, am facut chiar si tratament pentru a-l putea concepe,insa ,de cand a venit pe lume,pentru ca nimeni nu s-a gasit sa-mi dea o mana de ajutor, m-am transformat intr-un leu. urlu si-mi pierg rabdarea cu sarmanul copil,care ,pana la urma,nu are nici o vina,decat aceea poate de a fi prea mic pentru nervii nostri .insa ,pentru ca se apropie sa implineasca 3 ani si a inceput sa devina mai constient de ceea ce in jurul lui, ma EDUC sa fiu mai rabdatoare,fara a-l rasfata insa. de la o anumita varsta,vor fi constienti de copilaria lor si vor avea amintiri. iar noi ,ca mame,trebuie sa fim amintirea lor cea mai frumoasa. e pur si simplu ce-mi trece prin minte la ora asta.
ca iti vei reveni odata cu reinceperea serviciului, e o iluzie......
poate ca nu vei mai fi in casa toata ziua. insa atunci vor aparea alte probleme: trezitul de dimineata,fuga spre gradinita, serviciul...iar acasa,papica,somn,iar dimineata,iar alergaturi....
ce sa facem, daca nu ne ajuta nimeni?
sper sa merite intr-o buna zi tot efortul asta. si copiii nostri sa ajunga destepti si cu bani,ca sa ne intretina la batranete
glumesc desigur.
incearca sa zambesti atunci cand iti vine sa urli. eu o fac.

Toate oboselilea astea "psihice"ca sa zic asa ..lipsa rabdariii,nedormitul nostru,stres-ul sa -i dai sa manance ,sa adoarma ,sa stea un pic linistit ca tu sa -ti "revii" provin de la starea noastra continua de a fi mamici perfecte.Haideti sa incercam sa nu ne propunem mare lucru sa facem intr-o zi cu bebeii nostri ci doar sa ne simtim si noi bine langa ei...sa ne jucam sa coboram la mintea lor....oare se poate?Eu atat imi doresc sa vad: daca ignor treburile din casa si stau langa ea sa-i dau sa se joace chiar si cu ce pana azi nu avea voie...o sa fie mai bine? Ma plangeam cuiva ca nu mai pot,nu mai rezist si stiti ce mi-a zis?DU-L INAPOI la maternitate daca nu esti in stare sa cresti un copil,daca nu ai ce sa-i dai mancare ,cu ce sa-l imbraci ,timp sa stai cu el........AM JURAT IN GANDUL MEU CA NU AM SA MA MAI PLANG NICIODATA CA NU MAI FAC FATA ....mai umilita decat atunci nu m-am simtit niciodata !Stiu ca e imposibil sa nu te intelegi cu copilul tau....doar sa gasesti momentul sa o iei de ;la zero fara tipete ,plansete si isteriii..doar sa gasesti clipa in care sa te regasesti tu cu copilul tau si sa lasi totul deoparte(curatenie ,piata ,gatit) si sa le faci numai atunci cand vrei tu sa faci asta nu cand crezi ca trebuie facut.Credeti ca am sa pot sa ma descurc ....?

Adevarul este ca uneori ma uit in urma si-mi dau seama k, cel putin in primele luni de viata, nu am stiut sa ma bucur de copilul meu... M-am lasat prada disperarii: aveam impresia k nu pot face fata; cand avea colici plangeam langa el si-mi doream sa pot sa-i iau eu durerile alea, desi el nu plangea, ci doar se inorda...! E drept k am facut si acea depresie post natala de care auzisem si citisem, dar nu credeam k mi se poate intampla mie... Daca as putea s-o iau de lsa capat, as face exact ceea ce ai spus si tu, Delia: as lasa toate treburile casnice si problemele marunte cotidiene si as sta cu copilul meu ore in sir, poate numai sa-l privesc, sa-l ascult cum respira usor, sa ma bucur de fiecare gangurit... Poate vom mai avea un si atunci, cu siguranta voi savura fiecare moment!

ninne, eu am intrat ptr prima oara pe forum, acum vreo 3-4 luni, exact cu tema asta: daca nu sunt o mama buna? Acum m-am lamurit ca problema este ca suntem mame si atit. Nu exista buna sau rea. Toate facem ceea ce putem si ceea ce credem ca e mai bine. De ce spui tu ca "ai avut" depresie? Este foarte posibil s-o mai ai intr-o forma usoara. faptul ca nu te ajuta nimeni (nici pe mine!!!!!) este ceea ce-ti provoaca disperarea si nervii. Conteaza mult citeva minute in care poti respira fara sa stai cu sufletul la gura, dar daca nu ai.... nu ai! Si eu sunt la fel de disperata.... Imi aduc aminte cind avea vreo 2 luni si era constipata ca - exact ca tine- in loc s-o calmez cu mingiieri sau vorbe, plingeam ca o toanta linga ea. Acum nu ma mai pierd asa, dar acum am experienta unui an si aproape jumatate! Totul este sa nu te descurajezi si NU INCERCA SA FACI PE MAMA PERFECTA! Fii naturala si relaxeaza-te daca poti. Iti tin pumnii si-ti doresc rabdare si noroc.

Eu am un baietel de 1 an ( 15 decembrie) si de multe ori mi-am pierdut rabdarea di cauza oboselii. De la 4 luni pana la 9 luni se trezea noaptea din ora in ora. A fost o perioada groaznica. Tipam la el si bineinteles el plangea mai rau. Ajunsesem sa plang odata cu el. tarziu am realizat ca el plangea cu motiv. La 9 luni l-am dus prima data la mama. Atunci am dormit o noapte intreaga, dupa 9 luni. De atunci, de cate ori sunt obosita, il duc mamei. In felul asta imi incarc bateriile. Nu stiu ce as fi facut fara mama. Ea sta la 3 minute distanta de mine.
Deci, gasiti un mijloc de a ramane singure o zi si totul se va rezolva.