Forum CopilulMeu

Noi avem un baietel de 1 an si 8 luni si sotul meu ma tot bate la cap sa infiem o fetita. Ce parere aveti?

Ce cred eu despre adoptie:
- copii abandonati au nevoie de parinti. E un gest nobil sa infiezi un copil
- eu am preferat sa fac eu 2 copii, insa sunt deacord ca asta poate fi considerat un gest egoist adica nu am luat un copil care avea nevoie de mine ci am facul eu altul (ca sa fie al meu).
-cresterea si educatia copiilor adoptati depinde de parintii care il cresc, nu de provenienta copilului


Eu am 2 baieti si i-am spus sotului ca daca situatia materiala imi va permite si atunci poate pe la 40 de ani infiez o fetita. Ca sa am si eu fata

Am ami avut o criza de genul asta dupa ce l-am nascut pe Vlad. Era o fetita, Bianca, in maternitate si numai pe langa ea m-am invartit. Situatia noastra de atunci era despul de naspa, si nu m-a sustinut nimeni...dar cine stie poate intr-o zi...

Sa infiezi un copil e un lucru bun.
Dar de ce nu mai faci tu un copil?Nu mai vrei sa fii gravidutza?Asta mi-a trecut prin cap cand am citit mesajul tau.

Nu mi-a displacut foarte tare sa fiu gravidutza, dar perioada de dupa nastere mi s-a parut foarte grea, plus ca am un servici de unde nu pot sa mai lipsesc multe luni, asa cum am facut cu Alex. Sincer, ma sperie un picutz ideea de a infia un copil pentru ca nu stiu cum va reactiona Alex, cum va fi in viitor...

Totul depinde de rabdarea, tactul si imaginatia voastra. E bine sa nu se faca deosebiri in cazul asta , intre copii. Din pacate se mai intampla asta intre fratii naturali....si e nasol rau de tot.
Plus ca trebuie sa aveti explicatii si rabdare la orice intrebare ridicata de piticoti.
Desi l-am pregatit mult inainte de a naste, mie mi-a zis Vlad dupa 1 luna ca il iubesc mai mult pe Cristi. Vlad nu vedea cand ii cumparam numai lui, il lasam la petreceri de copii, ii dadeam de toate, ma jucam cu el ..etc. El vedea doar ca eu stau tot timpul cu Cristi.
Si de atunci aproape fiecare gest al meu il explic. Evidentiez toate favorurile pe care i le fac.
Acum Vlad s-a linistit.


Daca simtiti ca nu se poate mai bine ramaneti cu un singur copil.

E foarte frumos sa oferi o sansa unui copil napastuit. M-am gandit si eu sa adopt un baietel, dar ma gandesc daca m-as purta cu el ca si cand ar fi al meu! Daca atunci cand ma necajeste as putea sa uit ca nu e o particica din mine!
Acum cand am un copil cred ca lucrul asta e important! Si m-as gandi ca la adolescenta isi va cauta parintii!!!

Si mie mi-e foarte teama ca atunci cand m-as supara pe el sa nu fie mai rau decat in mod normal. Mi-e frica sa nu fiu nedreapta cu el vreodata... Ar fi dureros sa spuna ca vrea sa-si cunoasca parintii adevarati, dar e foarte normal sa isi doreasca acest lucru, poate doar o pura curiozitate.

E foarte greu. Sunt de acord cu ce au spus fetele, pana acum. Este mult mai usor sa ai "doar" copil sau copii infiati.
Gandeste-te la urmatoarea situatie imaginara: Copilul infiat il loveste destul de rau pe copilul nascut. Amandoi sunt ai tai.Dar sangele tau va "urla" pana cand ratiunea se va trezi. Astfel de situatii sunt frecvente intre frati.Copiii mei se bat, se musca, se paruiesc zilnic.Si de multe ori Eva ma apostrofeaza ca tin cu David, sau David se uita cu ochi plini de lacrimi cand"o impac" mai mult pe sora-sa.
Este adevarat ca este un gest foarte nobil si ar trebui facut mult mai des. si eu am vrut sa infiez un copil fiindca am locuit 3 ani langa un Leagan de copii si mi se rupea sufletul cand ii vedeam la gard cum ma strigau "mama, mama". Am intrebat un psiholog ce e de facut si mi-a spus tot ce se poate intampla(ipotetic). Am realizat ca nu sunt in stare.
Orice hotarare ai lua eu iti urez succes!

Se intampla in urma cu 8 ani. Locuiam intr-o casa inchiriata.Imprejurul casei era o livada de meri.
Dupa ce am terminat cu mutatul am iesit putin in gradina sa ma bucur de noua locatie.M-am uiat spre curtea vecina. Parea o institutie. Initial am crezut ca era vorba de o gradinita(nu cunosteam orasul). Vazandu-ma, au venit mai multi copilasi la gard strigand:"Mama , mama, ne dai mere?!" Putin derutata m-am dus si am cules cateva si le-am oferit. Cand s-au apropiat, am vazut ca erau manjiti cu albastru de metil si erau imbracati foarte prost si....mi-am dat seama ce era cu ei. Au venit altii si altii. Deja culesesem vreo trei kg. de mere cand a venit o supravegetoare si mi-a zis:"Lasati-i dracu' doamna ca astia sunt nemancati, nu va puneti mintea cu ei!"
Am plans ca si tine.Mult. Mi-era frica sa mai ies. Cand mi-am facut curaj,ei intrasera. In fiecare zi ma asteptau sa vin de la servici si strigau"guma mama".Din nefericire nu aveam prea multi bani atunci dar din salariu intotdeauna puneam o parte pentru "micile atentii"
Ma indragostisem de Danut, un baiat frumos de 5 ani care nu prea vorbea. L-am luat de cateva ori acasa si am aflat ca avea ulcer.Din intamplare lucram la o policlinica particulara si seful meu era specialist in boli de nutritie. Doar cu atat l-am putut ajuta.Dupa cateva saptamani nu l-am mai vazut.Am aflat ca fusese infiat de o familie din America (familie care o luase inainte si pe sora lui mai mica). Din motive personale am parasit orasul acela. Dar n-am sa-i pot uita niciodata pe cei care mi-au spus prima data "mama".