Nu ma lasati singura cu copilul......

[gabi-cta]

Oooo, sunt dorita sa ma relaxez. Cand il mai ia sotul la plimbare si ies singura pana la magazin sau la club parca l-am prins pe Dumnezeu de picior. Dar cu gandul tot la el sunt si nu prea-mi arde de relaxare. Poate ma voi obisnui cand va mai creste o luna-doua. Eu am dus o viata f activa, cu drumetii, cu jocuri de fotbal la sf de saptamana, cu petreceri unde eram sufletul... dar toate ao un sfarsit (sau o pauza mai mare). Doina, am sa-ti trimit o poza de ieri sa vezi ce stresata eram.

[Darvasi_Kristina]

Doina, vad ca sunt destul de multe "mamici eroine"...poate asa suntem noi...sunt chiar mandra de acest fapt...si cred ca impartasesc parerea celorlalte mamici cand afirm ca nu-mi este frica de viitor pentru ca nu este nimic mai frumos decat perioada petrecuta alaturi de bebe...chiar si atunci cand va fii mare.

[doinaden]

Nu te contrazice nimeni. Succes si putere de minca langa bebe

[alovel]

Eu am crezut ca sunt basme situatiile acelea cu tinere mame care isi roaga mama sau soacra sa ramana primele nopti caci le este teama ca nu se vor descurca.
Eu n-as fi facut asa ceva nici in ruptul capului. Eu si sotul meu am invatat impreuna cum sa ne descurcam cu copiii. Pai, sa vina altcineva sa imi dea sfaturi ......
Si cred ca daca eu as fi dat vreun semn ca imi e teama sau sunt nesigura l-as fi decurajat si pe sotul meu. Cum ar mai fi avut el curajul sa ramana singur cu copiii daca eu as fi strigat dupa ajutor la bunici.
Eu nu cred in depresii postnatale sau alti fluturasi de acest gen. Astea sunt prostii pentru persoane slabe de inger si care isi permit (sau le permite mandria) sa se vaicareasca.

[lili_ang]

Eu nu cred ca faza cu depresia post natala e moft! Se intampla uneori independent de vointa ta! Eu nu am patit-o dar am prietene, fete inteligente si fara fitze, care au patit-o!
Eu am incercat sa impac si capra si varza, adica sa se simta si bunicile utile, dar sa ma simt si eu bine ca am grija singura de copilul meu. Am avut momente de teama evident, dar controlabila. Teama, nu frica! Prima baitza intentionam sa i-o facem noi doi, da mama era asa stresata ca a insistat sa stea cu noi cu toate ca nu o invitase nimeni! Eu ma simteam destul de sigura pe mine!
Mai grea a fost prima noapte in spital, cand a urlat maimuta toata noaptea de foame. M-am plimbat cu ea prin rezerva pana mi-au amortit picioarele! Da a trecut!

[ralucaolga]

Nici eu nu cred ca depresia e un moft. Dupa nastere, mai ales cand esti singura, asa ca mine, treci prin momente mai dificile care se amplifica si din cauza oboselii. Nu suntem super-femei asa cum lasi sa se inteleaga ca esti tu, Alovel si daca trecem prin momente grele, nu inseamna ca suntem mofturoase sau ca nu avem mandrie. Sau ca nu suntem tari. Sigur ca te descurci cand esti singur si nu are cine sa te ajute, asa cum m-am descurcat si eu, dar daca nu are cine sa iti dea macar un sfat si nu ai pe cine sa intrebi, nu mai e asa de usor. Si noi suntem 2 parinti nestiutori, la primul copil, si suntem si departe de casa si singuri. Ne-am descurcat dar eu am trecut prin momente grele, aproape de depresie, si nu imi e rusine sa spun asta. E un lucru normal, omenesc.

[suzana_vladoiu]

Uite ca si eu am patit-o! Si n-au fost fite si figuri si fluturasi.... Am patit-o si gata. Mai ales ca in maternitate dupa ce a fot bine la inceput, a doua zi, seara, cand m-am dus la alaptat nu am mai gasit fata in patut in salonul de nou nascuti si o mutasera la reanimare ca se nascuse cu hipoglicemie si nu voia sa suga si nu voia nici glucoza cu seringa sau biberonul. E, cum ar fi? V-ati inchipuit macar un moment ce e in sufletul unei proaspete mamici???? Nici nu as vrea sa va spun. Ca toata noaptea am patrulat pe holurile spitalului citind acatistul Sfantului Stelian ocrotitorul pruncilor!!!!! Asa, dupa asta a venit faza cu operatia. Si nu voiam sa las pe nimeni sa ii faca baitza, ii faceam eu stand in genunchi de am avut 3 luni probleme cu genunchii. Si nu o puteam lua in brate. Si plangeam din orice. Chiar daca ascultam Cutiuta muzicala, ea dormea, ma uitam la ea si plangeam. Si i-a comandat tati o carte speciala pentru nou nascuti si iar am plans cand am vazut-o. Am plans foarte usor multa vreme. Si nu sunt o plangacioasa de fel. Si pe bune, nu voiam ajutor, dar a trebuit sa il accept. Cum e sa ii dai copilului sa pape numai daca ti-o pune tati in brate, el ii face laptele, si dupa aia tot el e cel care o tine sa elimine aerul????? Iti spun eu ca nu sunt deloc fite si figuri si fluturasi...

[gabi-cta]

Eu cred ca sunt mai speriata acum decat la inceput. Trecand de episodul cu internarea in spital pt ca bb a avut ceva probleme acum o saptamana, ma tot gandesc dimineata ce bine ar fi daca sotul ar sta acasa. Dar nu se poate! Si sunt f obosita, dorm cate 2-3 ore pe zi-noapte. As cere ajutorul cuiva, macar sa plimbe copilul 2-3 ore pe zi, ca sa pot dormi un pic pt ca de oboseala nu mai fac nici lapte.

[ileanacz]

Buna mamicilor.

Dupa ce am nascut am stat 3 zile in spital. Aveam impresia ca nu am altceva de facut decat sa dorm si sa-i dau fetitei mele sa pape. Dar cu somnul nu m-a omorat mai deloc. Tin minte ca ma suna sotul meu si ma intreba ce fac? nu dorm?, iar eu ii spuneam ca citeam reviste despre bebelusi!?! Cat am stat in maternitate ma uitam la asistentele alea cum o schimba, cum o infasa, cum ii fac baita, si nu pierdeam nici o clipa... mereu le intrebam cate ceva despre bebelusi... Nu de alta, dar stiam ca va veni si vremea cand voi fi acasa cu ea, si nu vor mai fi asistentele langa mine...

In prima saptamana a bebelusei am fost doar noi trei: eu, ea si sotul meu. Nu mi-a fost frica nici o clipa: nici la schimbat, nici la baita, nici la somnic... Cred ca a contat mult ca il stiam pe sotul meu acasa.

Din a doua saptamana am ramas numai noi doua. Nu am vrut-o langa mine nici pe mama, nici pe soacra. Am vrut sa le fac eu pe toate... Si le faceam, incetul cu incetul. Uneori ma simteam coplesita, imi mai dadeau lacrimile, dar nu plangeam mai mult de 5'. Auzisem ca daca plangi ramai cu dureri de cap, asa ca...

Am o luna de cand suntem doar noi trei, plus ca sotul meu pleaca saptamanal in delegatii cel putin 3 zile. Pana acum nu ma plang. Ma rog la Dumnezeu sa imi dea putere sa ma descurc, caci nu vreau sa vad picior de mama sau de soacra care sa isi bage nasul in treburile mele si sa ma impiedic de ele peste tot prin casa. Nu e genul meu, asta e...

Pupici fetelor si sa auzim numai de bine...

[MIRI2005]

Bravo, fetelor, fiti barbate! Chiar daca mai plangem, pana la urma o scoatem noi la capat. Si eu am patit-o cu depresia postnatala, mai ales dupa prima nastere.Nascusem prin cezariana, ma durea ingrozitor ( nu puteam suporta pe burta nici amarata aia de punga cu gheata) si m-a mutat a 2-a zi de dimineata cu in salon. Ziua a mai fost cum a mai fost, ca mai erau si ai mei pe acolo si sotul, dar a venit minunata noapte, cand fii-miu urla imediat dupa ce ma urcam in patul ala care mai avea si groapa in mijloc( si-mi lua cate 5min sa ma asez in pat- fara exagerare) si-mi mai luau 10min sa ma dau jos si sa ajung la el, ca mi-era rusine sa nu trezeasca tot etajul Si uite asa, m-am transformat in....lift toata noaptea, iar a doua zi dimineata eram moarta de somn si nu ma puteam misca, ca facusem febra musculara la burta proaspat taiata. Si cand m-a mai anuntat si ca plec acasa m-a bufnit plansul si am tinut-o asa 2 saptaamni, cat m-au tinut si durerile, care nu conteneau decat cu fiole de algocalmin.Dar si noi am fost singuri, mai mult eu cu "tignalul" si uite ca l-am facut mare