DEPRESIA DUPA NASTERE

[kamelya78]

Carmen nu trebuie sa te descurajezi, e normal ca dupa nastere psihologia femeii sa se schimbe, o mare importanta o are ajutorul pe care il primesti de la cei de langa tine, in special de la sotu tau, dar mai ales sa ceri ajutor, sa comunici cu ei
inainte sa nasc mi-era teama sa nu patesc la fel, avem tot felul de ganduri si idei, cred ca auotosugestia functioneaza cel mai bine, la mine a mers, si bineinteles am un mare sprijin din partea sotului meu, de-abia il astept sa vina acs de la serviciu, mi se pare atunci ca toata oboseala cumulata pe parcursul zilei se transforma intr-o mare bucurie, si pe il ingrijisesc si cu mai multa afectiune si dragoste, cand il vad si pe el cum se maimutareste pt un zambet de-al fetitzei;
Datorita modificarilor hormonale se poate produce o stare depresiva, atunci tre sa consulti un specialist neaparat sa-ti dea un tratamen adecvat mai ales daca alaptezi..
...Sanatate multa si tie si lu si mult curaj

[Marcela_H]

Draga Carmen si eu am patit cam la fel... Cand m-am vazut acasa singura cu copilul m-a apucat groaza. Nu imi doream sa raman singura cu el in casa pt ca imi era teama ca moare... Nu stiam ce sa-i fac, eram agitata si nervoasa tot timpul... din cauza asta nu am avut nici lapte si a trebuit sa-i dau lapte praf... La toata astea se adauga si o soacra de cosmar, care venea zi de zi si ma enerva cumplit... In cateva luni mi-a iesit par alb si m-am imbolnavit de stomac... Salvarea: MAMA... am luat copilul si am stat cu el la ai mei 2 luni, timp in care m-am mai odihnit (erau nopti cand dormea mama cu el si eu ma odihneam), plimbarile la aer curat, intalnirile si discutiile cu alte mamici....

In plus, copilul se dezvolta frumos, rade cand ma vede si m-a convins ca e un luptator... M-am obisnuit cu el, ii cunosc nevoile, il iubesc enorm si nu as putea sa mai traiesc fara el! E un copil dorit dar ca si tine am realizat ca desi l-am asteptat atatia ani.... tot nu am fost pregatita...