Depresia Post Natala...straina de voi?

[cadbury]

E clar ca dupa ce devii mama nu mai esti aceeasi si trebuie sa te obisnuiesti cu noua "tu", centrata acum pe copil si pe trebuintele lui, mai putin pe tine si sot, iar timpul tau liber care parca tinde spre zero pe zi ce trece... Dar asta e "meseria" de parinte, asta e familia, cu greutati si satisfactii, cu sacrificiile si transformarile ei, pierzi ceva si castigi altceva mult mai complet si mai frumos, pentru care se merita toate eforturile!
Si eu mai sunt uneori depresiva dar motivele sunt tot legate de copil, ca as vrea sa pape mai bine, sa aiba macar un kilogram in plus etc. Noroc ca nu ma tine mult, ii multumesc lui Dumnezeu ca e sanatoasa fata si sunt fericita pentru tot ce mi-a dat.

[ali23]

[crisro_05]

Ha, credeam ca numai eu am stari din astea! Deci e un adevarat club! Am citit de manifestarile post-nastere, dar am avut impresia ca la mine sunt exagerate... Cred acum ca totusi, sunt normale aceste trairi, am suferit destule transformari si trebuie sa le facem fata cumva... Mai tipam, invinovatim pe toata lumea de tot ce ni se intampla (mai ales pe sotiorii nostri, nu?)... Eu, cel putin, nici nu stiu de fapt ce vreau... ba una, ba alta, ba ma razgandesc pe loc, imi dau seama singura cat sunt de stresanta si cata rabdare are Robert cu mine... Macar daca ajung in fata oglinzii, sa te pazesti! Oare mai dureaza mult starea asta? Pupici

[url=http://www.baby-gaga.com/][/url]

[Mama_Clarei]

Aveti dreptate.
Renunt la ceea ce imi placea, dar primesc in schimb ceva si mai frumos. Insa toate aceste schimbari.... multe intr-un timp atat de scurt... uneori parca nici nu stii cum sa le privesti.
Problema sunt doar eu. Sotul meu este minunat (ma intreb de unde atata rabdare si diplomatie?!), copilasul meu este asa cum speram. Eu insa nu ma recunosc... corpul parca nu-mi apartine. Sufletul e inundat de atatea sentimente puternice, uneori raman fara putere. Sunt frustrata fara motive reale.
Ma tem... dar teama mea nu are dovezi. E atat de bine, ma tem sa nu se intample ceva rau. Sunt o zapacita.
Apoi, in clipa urmatoare, nu mai stiu ce vreau. Ma contrazic singura, ma felicit si ma dezaprob in 2secunde consecutive.
Ma mustra constiinta cand nu sunt langa fiica mea ( Clara avea doar 3 luni cand am reinceput munca - jumatate de norma deocamdata), ajung acasa si vreau sa fac totul, incerc parca prin asta sa-mi "sterg pacatele". Sunt obosita.
Am deseori momente in care ma simt singura.
Incerc sa fac ceea ce-mi place, nu ma "delas, ", ies in oras, shoping, coafor, cafea cu amica cea buna. Weekend cu sotul si fiica mea, mereu activitati noi, plimbari, rasfaturi.
Chiar si asa, pic uneori intr-o stare generala proasta, sunt intoarsa, nemultumita.
Sper sa treaca repede, ca ma ofilesc!!
Va multumesc pt tot.
Chiar e un club aici. Unul care ne face bine! Si care merita!

[cristina2012]

Mai fetelor, capul sus, spatele drept, zambiti frumos si spuneti la toata lumea cat e de frumos cand esti mama. O tinuta frumoasa, o expresie calda, cum numai mamele o au, zambetul, increderea, amuzamentul fac cu mult mai mult decat o silueta super dar o fata inexpresiva. O tunsoare draguta, haine care sa pice bine pe noile dimensiuni, un pupic pentru imaginea din oglinda si... cuceriti-va sotul in noua forma. Eu zic ca e mai usor sa va placa cu o talie dubla decat cu nervi si cu o fata acra.
Folositi sensibilitatea din aceasta perioada nu pentru a crea scenarii sumbre ci pentru a va iubi copilul, a infrumuseta lumea. Lasat negrul, nu e vremea lui acum, luati un roz si alte pasteluri si decorati viata voastra si a celor dragi in culorile copilariei.

[mihacost]

Fetelor eu recunosc faptul ca nu am avut depresia dupa nastere, chiar am stat foarte bine cu psihicul. Cred ca toate framantarile o sa treaca, mai ales daca aveti suportul sotului sau al familiei. Am avut si eu o mica problema cu greutatea (am luat cam 27-28 de kg in sarcina) dar acum, dupa 10 luni am ajuns aproape la greutatea initiala. Cred ca totul tine de felul cum ne privim. Haideti sa facem haz de necaz si sa ne vedem in primul rand noi frumoase si atragatoare si niciodata sa nu uitam ca suntem mame si pentru copiii nostri suntem the best. Pupici.

[nicoleta-iustina]

Interesant subiect... eu n-am avut curajul sa-l deschid, ma gandeam ca sunt singura care are aceste stari dar m-am inselat, sper sa fie cava trecator , ca nu mai rezist

[ali23]

[mihacost]

Draga Ali, nici pe mine nu m-a ajutat decat sotul, a avut concediu o luna, iar parintii, chiar daca sunt din acelasi oras, nu prea. Mama lucreaza in schimburi si nu prea are libere, iar tata.... acum cand are Robert 10 luni se mai incumeta sa-l scoata o ora la plimbare. Foarte rar l-am lasat peste noapte la bunici cand am avut si noi de mers la un botez sau nunta. De cand a implinit Robert 1 luna ma chinui cu carutul 2 etaje de 2 ori pe zi, mancare etc. Eu ma gandeam la un ajutor pentru fetele de mai sus care sufera de depresia post-partum. Cat despre mine......ma mai apuca niste nervi pe bunici dar...imi trece repede. Va pup si spor la treaba.

[carmelis_r]

Si eu am trecut si mai trec inca prin stari de depresie. Am un sot intelegator, dar in schimb nu am ajutor din partea nimanui. Ma enervez ca nu mai am timp sa fac cele cate faceam inainte, Iar daca sotul a inceput sa ma ajute cat de cat, le face pe jumatate si iar ma enervez, si sunt zile in care imi vine tot timpul sa plang, si de multe ori chiar plang. Si eu ma simt complexata de cum arat, si sotul ma incurajeaza, ma complimenteaza. Geloasa nu mai sunt asa rau. Eram mai geloasa inainte sa nasc.Dar nici nu imi da motive.Nu ne mai vede decat pe noi.