Ma crezi cat de greu mi-a fost intr-o seara cad am simtit foarte clar primul piciorus in burtica dat de printesa mea? Era vreo 11 noaptea, as fi vrut sa fie si cel cu care am facut acest copil alaturi d enoi, sa se bucure de asta..dar eram singura, am plans, am ras, si iar am plans...dar a trecut! Nu ma pot crampona de "neajunsuri", intotdeauna vor fi...incerc sa vad doar ce e bun si frumos si sa merg mai departe...Acum cateva zile am auzit ca "tatal" Printesei mele, dupa ce ca nu l-a mai interesat de noi, acum mai are si tupeul sa spuna ca e dezamgit ca are o fetitza, d eparca daca era baiat, ar fi fost altceva! Ce sa fac??? Sa plang, sa sufar? Nici vorba!
Mie Dumnezeu mi-a trimis acest copil la 33 de ani, eu nu am ramas niciodata insarcinata, iar acxum 4 ani mi s-a spus ca nu voi putea avea copilul meu! De aceea pentru mine acest pui de om este o minune si nu pot lasa nimic si pe nimeni sa ma doboare.
Nu as vrea sa fiu in situatia ta, pentru ca stiu (chiar din proprie experienta) ca singuratatea in doi e mult mai dureroasa decat intr-unul singur, dar mi-ar place sa cred ca vei gasi resurse sa zambesti si sa mergi inainte, dar lasand deoparte ceea ce este rau pentru tine si puiul tau. Si asta tu singura vei hotari.
Oricum, stii ca noi suntem aici, acest forum ne-a ajutat pe multe si cred ca vei gasi multa intelegere printre noi si, poate uneori, si alinare!
Pupici si....ai grija de tine si puiul tau de om!Statistics: Posted by ilinca_mioara — Thu Oct 05, 2006 6:57 pm
]]>