De fapt nu vreau neaparat sa-ti dau un raspuns ci mai degraba sa-ti povestesc o mica criza prin care si eu am trecut.
In primul an de viata al puiului meu eram foarte calma, rabdatoare, etc. (ceea ce nu sunt nici pe departe sau nu eram inainte) si nu concepeam sa nu stau acasa cu copilul pana la varsta de 2 ani, dar pe masura ce il vad cum creste si nu mai este chiar asa dependent de mine, parca ma simt putin nefolositoare, inutila, casnica.
Dar se pare ca am deviat putin de la ce doream sa-ti spun exact.
Am avut o perioada foarte ciudata de "paranoia"; nu stiu de unde, dar aveam un sentiment ciudat ca sotul m-ar insela, desi era punctual acasa ca si inainte, nu am simtit ca m-ar iubi mai putin sau alte gesturi care sa tradeze aceasta stare de neinteles (la momentul actual). Fierbeam, ma enevam din orice, am inceput sa-l controlez prin buzunare, servieta, masina, etc. Tot nu a trecut...
Si intr-o zi simtindu-ma mai bine dispusa i-am spus ca de ceva vreme visez ca face numai prostii... Am discutat (bineinteles ca nu i-am spus ca l-am buzunarit - mi-e si rusine de asta, dar in momente de "nebunie" faci orice) si apoi ca prin minune paranoia a disparut.
Concluzia: toate problemele se rezolva sau se mai amelioreaza din amploarea pe care noi o dam, reala sau imaginara, asa ca nu uitati sa Statistics: Posted by kmylia — Fri Apr 07, 2006 10:08 pm
]]>