Nu eu am scris-o, insa si pe mine m-a apucat melancolia. INSA, nu regret nimic din ce s-a intamplat pana acum (nu cu mine personal, ci cu generatia mea).
As mai adauga ca ne invoia profa de mate sa mergem sa vedem Sandy Bell si toata camera mi-era plina de abtibilduri cu testoasele Ninja.
Si ca da, am fost pe rand in tabara Depeche si apoi in tabara rockerilor, mai convinsa decat oricare alt membru...
Si as mai adauga ca simt ca am fost o generatie privilegiata. Am vazut ce a fost INAINTE, am resimtit tranzitia din toate punctele de vedere, am ajuns (eu, personal), sa traiesc intr-o tara din care vedeam numai niste poze decupate din Neckermann (mi-amintesc cu cat jind ma uitam la copiii nemti din reviste - ce viata duceau!!)
Imi mai amintesc de vizita Papei la Bucuresti, pe care nu am ratat-o, de eclipsa totala de soare care mi s-a parut un maaare eveniment:)
Cum spuneam, am fost suficient de mica sa nu ma afecteze toate ororile comunismului si suficient de mare ca sa constientizez de ce am scapat.
Consider ca revolutia, sau ce a fost ea, a venit la momentul cel mai oportun cu putinta pentru mine si generatia mea.Statistics: Posted by Kristin — Tue Jun 06, 2006 3:08 pm
]]>