![[pupi]](https://234test9325.copilulmeu.ro/discutii/images/smilies/pupic.gif "Pupi")
Statistics: Posted by carstea_diana — Tue Sep 25, 2012 10:30 am
]]>
Abia ce iesi de la statia de metrou, esti cumva invaluit poate chiar...zdrobit, de maretia acestui monument. Este enorm din toate punctele de vedere si este lesne de inteles cum, la mai mult de 100 de ani de la inceperea constructiilor, ramane un subiect controversat. Nu stiu daca Gaudi a avut in vedere planul de dezvoltare urbana si industriala a orasului...dar cert este ca, blocuri de locuinte si cladiri de birouri au ajuns..."perete in perete" cu unul dintre proiectele cele mai indraznete ale lui Gaudi.
Ca orice catedrala de proportii uriase, durata lucrarilor se poate intinde pe mai multe secole, asa ca, santierul inceput in 1882 este posibil sa fie finalizat abia intre 2026 si 2030. Apropos de santier, insusi creatorul si ideatorul proiectului, Antoni Gaudi, si-a gasit sfarsitul in fata catedralei, lovit de un tramvai. Se pare ca infrastructura intregului oras fusese bulversata pentru "a face loc" lucrarii.
Coada pentru a putea admira interiorul, dadea roata catedralei...pe doua randuri. Am avut intentia de a astepta, dar Teo nu a fost deloc de acord. Am ramas putin in parcul din fata, am admirat pictorii ce schitau profilul Sagradei si am dat si noi inconjurul catedralei iar apoi ne-am indepartat usurel pe Avinguda Diagonal, pe undeva dezamagita si pe undeva fascinata de ideea geniului consumat de propriile creatii ,pe care putea atat de bine sa le imagineze, apoi sa le puna pe hartie dar...fara a reusi in totatlitate sa le aplice. Un artist nascut inaintea timpului sau.
Cum semnele oboselii acumulate in primele zile isi faceau simtite prezenta, ne-am continuat drumul cu Matteo cand pe jos, cand in brate, cand plangand din toti rarunchii in carut. Dupa cateva biberoane de apa si o gustare...a adormit si noi am realizat ca nu aveam nici cea mai mica idee unde ne dusesera pasii. Consultand harta, ne-am dat seama ca eram foarte aproape de Monumental, arena luptelor cu tauri. Am trecut destul de repede prin fata ei, programul era afisat, sambata dimineata urma o corrida...si asa am aflat si eu ca, omorarea animalelor pt distractia poporului mai este inca in vigoare, in ciuda tuturor miscarilor animalistilor.
Desi dupa nici 20 de minute copilul nostru era fresh, ne-am continuat plimbarea pe Passeig de Gràcia unde multe lucrari moderniste isi arata fatadele.
Cea mai interesanta constructie din zona, ramane Casa Batllo, o reinterpretare a lui Gaudi, a unei case deja existente. Efectul este fantastic, de plutire, in ciuda multelor elemente decorative:
Imediat langa, se afla casa Ametller, edificiu ce aminteste casele nordului Europei si pentru care, arhitectul Cadafalch a inventat aceasta fateta in scari:
La urmatoarea intersectie nu am mai continuat drumul, ci am intrat pe o laterala, unde ne-a intampinat aceasta..."instalatie" despre care nu stiam absolut nimic:
Am aflat ulterior ca edificiul, construit in 1885 este una dintre primele expresii de modernism si a fost sediul unei edituri: Editorial Montaner i Simon.
Totusi, unul dintre locurile cele mai cunoscute ale Barcelonei ramane Casa Milà sau La Pedrera:
Aceeasi senzatie de "usor", de "plutire" obtinut miraculor cu ajutorul pietrei.
Cam pe la ora 14.00 ne-am indreptat spre o terasa, cu gandul de a manca ceva. Am gasit un loc dragut pe Rambla de Catalunya, o Rambla paralela celorlalte si cu siguranta mult mai putin aglomerata. Ceea ce noi insa nu stiam, era ca ora 14 era momentul principal al pranzului. In Italia...dupa 13.30 in general este destul de liniste prin restaurante si terase si gasesti repede masa. Aici am asteptat putintel...dar la urma am mancat, de acum obisnuitul, plato combinado si un tris de paste.
Am trecut apoi rapid pe la supermarket, am luat ceva jamon iberico si alte salate locale pt a ne face singurei tapas in camera
![[poft]](https://234test9325.copilulmeu.ro/discutii/images/smilies/pofticios.gif "Pofticios")
. Tapas ar fi mici tartine cu diferite produse locale (ansoa, jamon etc)Doua ore intregi am dormit...copilul inca mai sforaia cand noi pregateam totul pt o iesie de seara.
Au urmat doua ore de Ramblas, port, claite cu crema de caramel si mici cumparaturi:
Pe la ora 23 am reintrat in camera doborati de aceeasi dulce oboseala.
Va urma...
Statistics: Posted by Arheoloaga — Mon Sep 17, 2012 2:37 pm
]]>
]]>
O prietena ne-a imprumutat totusi un mini ghid al orasului, cu o mica harta a liniilor de metrou si fotografiile celor mai cunoscute monumente...externe. Eram oarecum resemnati la gandul ca pierdutul orelor prin muzee nu va fi pe placul lui Matteo.
Acestea fiind zise, am aterizat la Barcelona intr-o superba zi insorita si calda...atat cat trebuie. Vecinul nostru din avion, un mexican foarte sociabil, ne-a facut instructajul si ne-a explicat toate caile prin care puteam ajunge de la aeroport in centru. Am ales Aerobus-ul, un autobuz direct, chiar daca ne-a costat putin mai mult decat ne-ar fi costat tren+ metrou, adica 5,65 euro. Dupa 25 de minute eram deja in Plaza Catalunya, un spatiu vast, unde isi au sediul merile banci ale Spaniei. Eram cam la jumatatea distantei intre Rambla si casele lui Gaudi. Am luat o harta mai amanuntita de la un birou turistic (foarte bine organizat orasul din acest punct de vedere) si am pornit spre hotel, undeva in cartierul Master. Destul de mult de mers, dar asa am putut arunca o prima privire strazilor si arhitecturii...si oamenilor.
Fiind deja seara, am reusit doar sa facem un dus si sa stam putn cu Teo la joaca intr-un parc din apropiere a...si am luat cate ceva de la supermarket(apa, pampersi..) In ceea ce priveste locurile de joaca pentru copiii mai mici, am ramas placut impresionata sa vad ca acestea erau ingradite si copiii nu puteau iesi de acolo, sa fuga in strada sau mai stiu eu.
A doua zi, la ora 8 dimineata eram deja iesiti din hotel. Nu am optat pt micul dejun inclus, pt ca ni se parea exagerat sa platim 15 euro de persoana, cand noi dimineata nu mancam mai mult de un croissant cu o cafea. Aveam un cafèbar chiar la parter, asa ca am rezolvat foamea cu doar 4, 60 euro.
Am gasit statia de metrou cea mai apropiata si am facut un abonament pentru trei zile, in total 37 de euro, foarte bine investiti!!!
Prima destinatie: Barceloneta, adica zona plajei si a portului:
Spunea Gaudi, in limba catalana:
Plaja era foarte mare, cu nisip galben si destul de maricel, apa limpede...desi ne aflam intr-un oras puternic industrializat.
In zona Plaça del Portal de la Pau, ne astepta si statuia lui Columb, loc care imi amintea de descrierile romanului meu preferat, care de altfel a constituit pretextul acestei vizite, Umbra Vantului:
De aici, am pornit spre Rambla de S.Monica, Rambla dels Caputxins, Rambla S. Josep si Rambla de Estudis. Mai pitoresti decat artera principala mi s-au parut stradutele laterale, care pareau pur si simplu rupte de agitatia de alaturi:
Casa Bruno Quadros, decorata in stil modernist, cu umbrele si evantaie, pe Rambla San Josep:
O laterala a Ramblei de Estudis, unde locuia (poate) personajul principal al romanului mai sus amintit:
Cautand un loc pt o gustare:
Pana la urma ne-am oprit intr-un loc mai retras, chiar pe Carrer de Santa Anna(strada cu personajul) si am mancat un plato combinado, adica un mini meniu, in aceeasi farfurie, care continea un piept de pui la gratar, cartofi prajiti si salata verde si un ou prajit. Nu se mananca bine in locurile pline de turisti...bucataria trebuie sa functioneze rapid si asa puiul nostru avea gust de peste..fiind gatit pe acelasi gratar. Bine ca nu suntem simandicosi si bagam orice.
Cu burtile pline am plecat spre Barcelona medievala, facand un mic popas pentru a hrani si piciul si a-l lasa putin la alergat.
Partea medievala se bucura de o arhitectura gotica prin excelenta, sobrie si delicata in acelasi timp. Aici am vazut Catedrala Sf. Eulalia, Biserica Santa Maria del Mar, Palatul Regilor si Arhivele Coroanei:
Cripta romana:
Si o gradina interna superba, la sediul Arhivelor:
Si o alta in fata bisericii Santa Maria:
In mijloc, un curmal de 100 de ani:
Am zabovit mult pe aici...eu iubesc istoria medievala, atat de chinuita si judecata.
Cum Matteo era destul de plictisit, am "detectat" un parc destul de mare in apropiere, Parc de la Ciutadella.
Pe drum am admirat fantasticul si pitorescul stil barcelonez:
Imagine din parc:
Si ramasite ale Expozitiei Mondiale din 1888, Muzeul de Zoologie si Arcul de Triumf:
Cam asa s-a terminat prima zi a plimbarii noastre. Nu stiu cati kilometri am mers...nici nu conteaza, satisfactia si bucuria ochilor si a sufletului ne-a recompensat. Matteo a mancat mai bine ca niciodata seara si a adormit repejor...Urmau alte doua zile la fel de pline.
Va urma...
Statistics: Posted by Arheoloaga — Wed Sep 12, 2012 11:39 am
]]>
]]>
]]>
Ca de obicei, locul unde aveam sa petrecem Revelionul era un mister. In fiecare an avem aceeasi problema. Unde ne ducem?? Berna era ideea iniziala..apoi am cochetat cu berlinul, dar comoditatea si kilometrii infinit mai putini, au invins. Treviso- Zurich 570km. Acceptabil.
Pe 29 decembrie am pornit la drum. Am avut noroc de un trafic lejer, mai ales ca majoritatea persoanelor prefera Austria de sarbatori. De fapt, coloana de masini pe celalalt sens parea sa nu se mai sfarseasca, in timp ce noi rulam cu viteza maxima permisa. La frontiera nu au fost probleme, in sensul ca doar transporturile de marfa sunt controlate. Desi neutra, Elvetia a semnat diferite acorduri cu UE, astfel incat este asigurata fara inconveniente libera circulatie a persoanelor. A urmat apoi traversarea Alpilor, strabatand un tunel de 17km (San Gottardo). Aici am avut de asteptat. Ambele iesiri erau dotate cu un semafor, astfel incat puteau intra maxim 3 masini la fiecare 2 minute, fapt cat se poate de inteligent, daca ne gandim ca se evita astfel ambuteiaje inutile, accidente si alte inconveniente intr-un ambient plin de gaze de esapament(erau 21 de grade inauntru, in timp ce afara erau -4 grade).
Panorama:
Dupa 6 ore, am ajuns in Zurich, oras situat in Cantonul cu acelasi nume…ca bonus, vorbitor de limba germana.. Aici am pierdut ceva timp in cautarea hotelului. Un fapt care ne-a surprins oarecum era rapiditatea cu care se schimba culoarea semaforului Din patru masini in asteptare reuseau sa treaca doua, dintre care una reusea sa depaseasca semaforul succesiv ajungand la un al treilea, iar una ramanea blocata la semaforul imediat succesiv. Traficul era cat se poate de fluent…nu am auzit un claxon sau un sofer nervos(in afara de al meu sot). In plus, toata lumea s-a arata binevoitoare, ne-au dat indicatii..intr-o engleza impecabila.
Abia a doua zi am reusit sa plecam in adevarata recunoastere, cu harta si ghidul turistic in mana. Pentru a ajunge in centru, am optat pt linia de tramvaie…punctuala ca un ceas elvetian. Ne-am oprit pe artera principala a orasului Bahnohostrasse, pe malul stang al raului Limmat, care desparte orasul in doua.
Am vizitat catedrala St. Peter, cu cele patru censuri printre cele mai mari din Europa:
Apoi Grossmunster, mandria orasenilor, fiind ctitorita de nimeni altul decat Carol cel Mare in secolul VIII:
De altfel, in catacombale manastirii poate fi admirata o statuie in piatra a marelui conducator, datata sec XI. Din pacate aici, ca de altfel in toate celelalte monumente sacre este interzis fotografiatul.
Au urmat alte doua cattedrale, Augustinerkirche si Fraumunster. Ambele impresioneaza prin simplitate. Odata cu trecerea de la catolicism la reformism, toate bisericile si manastirile au fost “spoliate” de picturi, statui, vitralii, astfel ca albul si lemnul ramne predominant.
In aceeasi zi, am vizitat si Muzeul Jucariilor ce detine exponate de la sfarsitul secolului XVII pana la inceputul secolului XX. Adevarate opere de arta…papusi in ceramica si portelan, trenulete copii fidele ale celor reale, materiale pretioase care ridicau probabil valoarea obiectelor incat deveneau un lux pentru familiile normale. O copie din anii ’30 a actritei Shirley Temple:
Aici am petrecut foarte putin timp..nu mai mult de o ora. Oricum, intrarea libera.
Profitand de timpul ramas am admirat cartierul Lindenhof, pe una dintre colinele orasului si in special cartierul Schipfe, casele tradizionale elvetiene:
Cam asa s-a incheiat prima zi...nu inainte de o vizita pe la domnul Mc…caci altceva nu intra in bugetul nostru…pastrat pt o masa festiva de Revelion. Chiar si asa, pretul a doi hamburgers, cartofi si un suc…ne-a dus la 30 de franci, cam 26 de euro. In Italia, aceleasi produse nu costa mai mult de 11 euro. De altfel, toate achizitiile din zilele ce aveau sa urmeze…ne-au confirmat spesele studiului Mercer : nivel de trai net superior.
Pe 31 ne-am indreptat spre Schweizerisches Landesmuseum, adica muzeul National.
Aici am petrecut cateva ore bune..desi…ma asteptam la ceva mai mult. Nu mi-a placut in mod deosebit succesiunea camerelor, putine exponate originale, putine explicatii si mai ales inexistenta placutelor in engleza. Per total, sectia dedicata istoriei contemporane merita toti cei 12 franci platiti la intrare...restul mai putin;)
Cateva exponate:
Primele casete de valori elvetiene:
Renumitele briceaguri multifunctionale create de armata elvetiana…care are timp de cercetare nefiind implicata de atata timp in conflicte inutile;)
Pentru ca mai erau cateva ore pana sa se intunece am hotarat sa vizitam si Gradina Botanica. Bineinteles…iarna, nu este tocmai o hotarare inteleapta. Exteriorul era acoperit e un subire strat de zapada…asa ca am reusit sa vedem doar cele trei sere principale cu plante din zonele tropicala, desertica si subtropicala.
Si aici am avut accasi senzatie de…”se putea mai mult”, dar totusi, erau cateva afise care anuntau inchiderea serelor pana in 2013 pt renovare ceea ce inseamna ca si directorii locului aveau cred eu…aceeasi senzatie;)
Din fericire…odata intorsi in hotel am avut timp pentru o ora de odihna si apoi ne-am indreptat din nou spre oras, sa asistam la focurile de artificii organizate pentru noul an.
In fiecare piata a orasului erau organizate mici petreceri cu muzica si mancare (traditionala branzica raclette era la inaltime). De altfel noi am hotarat sa nu mai cautam un restaurant cu locuri disponibile ci sa infulecam ca adevaratii elvetieni niste carnati si branza de-a locului..plus vinulet fiert la discretie.
In asteptarea miezului noptii…am putut observa si admira extraordinara organizare a evenimentului. La fiecare 50 de metri rasarisera imense tomberoane pentru gunoi…toate predispuse pt reciclare. Culmea este ca, desi veseli de la prea mult spumant, oamenii aruncau hartia la hartie si sticlele la sticle. Nu am sa spun ca toti erau asa de responsabili…dar sareau imediat de cine stie unde angajati ai salubritatii si strangeau cand cineva arunca pe jos. In plus, la difuzoare era transmis din cand in cand un mesaj in germana, engleza, italiana si franceza: “incetati imediat folosirea petardelor, acestea pot face rau celor din jurul dumneavoastra”. Ceea ce m-a impesionat a fost de fapt receptivitatea oamenilor. A doua zi de dimineata..totul era luna.
Pe 1 ianuarie am iesit ceva mai tarziu din camera. Vroiam sa mai vedem partea noua a orasului si Muzeul de Arte Moderne. Din pacate muzeul l-am vazut doar de afara, desi eram extrem de curiosa in ceea ce priveste spatiile interne atat de laudate. Era in curs si o expozitie Picasso…dar m-am consolat, pt ca o vazusem acum doi ani la Peggy Gugenheim in Venetia. Intrarea costa 26 de franci…cam multisor. Totusi, Poarta Infernului a lui Rodin era expusa afara:
Partea noua a orasului, zona rezidentiala:
Cam aceasta a fost vizita noastra in cel mai bogat oras al lumii.
Ne-am intors cu sacosa plina de branzeturi si ciocolati si cu sufletul multumit. Cred ca Zurich este un uras extraorinar sa locuiesti, sa il traiesti…sa il iei la pas. Locuitorii sunt de o modestie si o civilizatie rar intalnita. Bogatia lor nu este expusa, strigata…este oarecum subinteleasa. Nu esista masini de zeci de mii de euro, haine sofisticate si bijuterii extravagante. Da, luxul exista la fiecare pas, in magazine, in vitrine…dar nu il vezi expus pe om. Eleganta lor este discreta si demna, mi se par total diferiti de ceilalti vorbitori de limba germana pe care i-am vizitat. Oare cum au facut elvetienii sa aprecieze si sa se bucare de tot ce au fara a simti nevoia de a striga celor patru vanturi?
Statistics: Posted by Arheoloaga — Fri Jan 14, 2011 4:09 pm
]]>
]]>
]]>
]]>