S-a intamplat mai tarziu, dar asta nu este o problema, acum am 36 ani sunt mai matura, el e inca mic, poate ca ma ajuta Dumnezeu sa trec peste toate greutatile.
Improvizez mult, mai schimb, daca mi se pare ca nu este corect ce fac.
Mentalitatea in provincie nu este asa de libertina.
Nu te accepta nimeni daca ai calcat stramb.
Dar cunosc vecinii certurile referitoare la imposibilitatea mea de a face copii cu sotul meu.
Deci nimic nou, un atu, ma accepta pt faptul ca am reusit la un moment dat sa-mi implinesc visul.
A fost greu, dar a meritat.
Edi este un baiat de zahar, parca stie ca ma bazez cu totul in el.
Cand il intreb unde este tati, el zice ca a plecat.
Nu vrea nici pozele cu el sa le vada.
Nu-i exclud tatal din viata noastra, dar el nici nu vrea sa-l vada.
Nici sa contribuie cu nimic.Dar nu fortez lucrurile.
Cresterea lui decurge normal, probleme se ivesc la tot pasul, sigur.
Dar ma lovesc de refuzul copilului de a vorbi de tatal lui.
Eu sunt inca suparata, dar asta nu conteaza.
Important este ca Edi sa fie bine.
Nu stiu inca cum o sa procedez cand va fi mare.
Iar daca va trebui sa cer acordul tatalui pt orice, chiar nu stiu pe unde-l gasesc.
Poate ma ajuta cineva care a trecut prin asta, ce trebuie sa faci daca trebuie acordul tatalui pe acte si nu ai cum sa-l obtii?Statistics: Posted by bianca2us — Wed Dec 14, 2005 9:45 pm
]]>